Etapele formării ca Pictor Bisericesc

Pictura bisericească este până astăzi una din modalitățile prin care este câștigată sensibilitatea duhovnicească a creștinului și prin care este cultivat un tip aparte de vedere – cel spiritual. Între fresca din biserică și viața liturgică a comunității credincioșilor se află pictorul sau după denumirea veche, zugravul, cel care înfrumusețează cu pensulele și truda lui sfintele lăcașuri.

Ca orice meserie și cea de pictor de biserici presupune parcurgerea unor etape. Pe lângă talent și credință, pentru a deveni pictor trebuie întrunite anumite condiții.

Mai multe informații cu privire la formația de pictor bisericesc a oferit pentru TRINITAS TV, părintele profesor doctor Nicolae Necula, Membru al Comisiei de Pictură pe Teme Liturgice: „Se cercetează și se constată calitățile de bun desenator, adică faptul dacă există sau nu înclinații spre pictură. Acest lucru se verifică prin anumite examene”.

Alte detalii aflăm de la părintele profesor doctor Florin Șerbănescu, Președintele Comisiei de Pictură Bisericească: „Vine partea de educație, cunoașterea Artei bisericești. Trebuie cunoscută și Istoria Artei, deoarece ea se plasează întotdeauna într-un context, deci sunt cunoștințe care se dobândesc. De asemenea, trebuie cunoscut meșteșugul, tehnica de lucru”.

Sistemul actual de promovare și formare a pictorilor bisericești presupune înregistrarea la Comisia de Pictură Bisericească a Patriarhiei Române pentru a face stagiul de ucenicie. Această etapă poate dura până la 600 de zile, timp în care novicele lucrează alături de un pictor de categoria I.

După stagiul de ucenicie, viitorul pictor trebuie să susțină un examen ce conține 3 probe. Urmează perioada de stagiatură, după care pictorul trebuie să susțină un examen din două probe.

În funcție de rezultatul de la examenul de stagiatură, pictorii sunt clasificați în categorii. La categoriile I și II se accede după un număr de 7 lucrări ale artistului care să facă dovada talentului și experienței.

Pictorul bisericesc reușește, dincolo de frumusețea artistică, să creeze un cadru liturgic potrivit pentru slujbele religioase.

Comentarii Facebook


Știri recente