Etapa națională a Olimpiadei de Religie Ortodoxă în Episcopia Oradiei

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, în perioada 2-6 aprilie 2012, se va desfășura, la Oradea, etapa națională a Olimpiadei de Religie Ortodoxă, informează Biroul de Presă al Episcopiei Oradiei.

La această etapă vor participa un număr de 265 de elevi din întreaga țară, calificați în urma etapei județene, desfășurate la nivelul fiecărui județ și a municipiului București, respectiv câștigătorii locului I, pentru fiecare nivel de clasă din ciclurile VII-XII.

Olimpiada națională de Religie Ortodoxă este la a treia ediție și este cuprinsă în calendarul concursurilor școlare organizate de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului. Pe lângă elevi, vor fi prezenți la Oradea și un număr de 45 de profesori însoțitori, la care se adaugă cei 25 de membri ai comisiei naționale de elaborare a subiectelor și evaluare a lucrărilor scrise.

Festivitatea de deschidere a olimpiadei va avea loc luni, 2 aprilie 2012, ora 17:00, la Catedrala cu Lună din Oradea, iar festivitatea de premiere se va desfășura vineri, 6 aprilie 2012, la Teatrul de Stat „Regina Maria” din Oradea.

Proba scrisă a concursului se va desfășura marți, 3 aprilie 2012, la Școala cu clasele I-VIII „Dacia” din Oradea.

Pe perioada șederii la Oradea, elevii se vor bucura de un program foarte dens și vor vizita obiective religioase, culturale și turistice importante din municipiul Oradea, dar și din județul Bihor.

Comentarii Facebook


Știri recente