Corala ‘Dimitrie Suceveanu’ a Protopopiatului II Capitală din Arhiepiscopia Bucureștilor va reprezenta Mitropolia Munteniei și Dobrogei la etapa națională a Concursului de muzică bisericească „Lăudați pe Domnul!”. Faza pe mitropolie, organizată de Sectorul Învățământ și activități cu tineretul, s-a desfășurat, astăzi, 2 octombrie 2012, la Catedrala mitropolitană ‘Sfântul Spiridon – Nou’ din București.
În competiție s-au înscris patru grupuri corale din patru eparhii din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei.
‘A participat Arhiepiscopia Bucureștilor cu formația corală Dimitrie Suceveanu a Protoieriei II Capitală, Arhiepiscopia Târgoviștei cu formația corală a Protopopiatului Târgoviște Sud, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului cu corala preoțească Iosif Naniescu a Protopopiatului Curtea de Argeș și Episcopia Sloboziei și Călărașilor cu formația corală Sfântul Mare Mucenic Mina‘, a declarat pentru TRINITAS TV, Diac. Adrian Oancea, Inspector în cadrul Sectorului Învățământ și activități cu tineretul.
Repertoriul de concurs a cuprins compoziții corale pentru cor bărbătesc din muzica bisericească și folclorică. Din juriu au făcut parte specialiști în domeniul muzicii – compozitori, dirijori și profesori.
‘Juriul a urmărit în primul rând interpretarea pieselor, dificultatea repertoriului și impresia artistică. În urma deliberării, juriul a considerat că formația bucureșteană a fost cea care a acumulat cele mai multe puncte’, a spus Pr. Lect. Dr. Sorin Dobre, membru al juriului.
Etapa națională a Concursului de muzică bisericească „Lăudați pe Domnul!” va avea loc pe 27 octombrie 2012, în cadrul evenimentelor dedicate hramului Catedralei Patriarhale.