La Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”, din București, va avea loc mâine, 12 octombrie, etapa pe Mitropolia Munteniei și Dobrogei a Concursului Național de Muzică Eclezială „Lăudați pe Domnul!”, informează TRINITAS TV. În competiție se vor întrece 5 formații corale din cuprinsul Mitropoliei, care vor trebui să interpreteze trei piese religioase. Una dintre ele, Axionul Duminical, de Gheorghe Cucu, este impusă tuturor participanților. Fiecare cor va avea la dispoziție un sfert de oră pentru a-și prezenta piesele și va fi notat de un juriu de specialitate format din trei membri.
Deoarece 2010 este „Anul omagial al Crezului ortodox și al Autocefaliei românești”, concursul va avea și o secție de compoziție, unde participanții vor trebui să pună textul Simbolului de credință pe note muzicale. Această secțiune a concursului va avea loc miercuri, 13 octombrie, în Palatul Patriarhiei din Capitală.