Episcopul Sălajului a efectuat o vizită frățească în Estonia

Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, s-a aflat în perioada 19-22 august 2017, într-o vizită frățească în Estonia informează site-ul oficial al Eparhiei.

Ierarhul a fost însoțit de Pr. Ionuț Pop, vicarul eparhial al Episcopiei Sălajului, și de Pr. Ion Ardelean, consilierul administrativ-bisericesc al Eparhiei.

Sâmbătă, PS Petroniu a făcut parte din soborul arhieresc care a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica Schimbarea la față a Domnului din Obinitsa, prezidat de IPS Stefanos, Mitropolitul Tallinnului și a toată Estonia. S-au aflat, de asemenea, în comuniune liturgică: PS Alexandru, Episcop de Pärnu, și PS Macarios, Episcop de Christopolis.

În următoarea zi, Episcopul Sălajului a slujit în Catedrala din Tallinn, Capitala Estoniei, împreună cu IPS Stefanos, PS Macarios și PS Ilie, Episcop de Tartu.

La finalul Sfintei Liturghii, IPS Stefanos a oferit în dar PS Petroniu fragmente din moaștele sfinților Mihail și Nicolae, doi sfinți estonieni. Ierarhul român a dăruit atât Bisericii din Obinitsa cât și Catedralei din Tallinn, câte o icoană cu reprezentarea Maicii Domnului, ocrotitoarea Zalăului.

Comentarii Facebook


Știri recente