Episcopul Ioachim Mareș va fi înmormântat astăzi, 28 aprilie 2009

Preasfințitul Ioachim Mareș va fi înmormântat astăzi în Catedrala „Înălțarea Domnului” din Bacău, după ce ieri, 27 aprilie 2009, la Catedrala episcopală din Huși, un sobor de 12 arhierei a săvârșit Sfânta Liturghie, apoi slujba înmormântării.

Trupul în care a sălășluit sufletul bunului ierarh a fost dus la Bacău în cursul zilei de ieri. Astăzi, 28 aprilie a.c., începând cu ora 8:00, la Catedrala „Sf. Nicolae” din oraș va fi oficiată Sfânta Liturghie arhierească, după care va urma procesiunea funerară de la Catedrala „Sf. Nicolae” la Catedrala „Înălțarea Domnului”, unde, în subsolul special amenajat, va avea lor ritualul depunerii trupului neînsuflețit al Preasfințitului Ioachim Mareș într-una dintre criptele catedralei.

Preasfinția Sa a pus piatra de temelie a Catedralei „Înălțarea Domnului”, fiind și primul ierarh care își va dormi somnul de veci în acest lăcaș de cult.

Până la alegerea și întronizarea noului episcop titular al Hușilor, locotenența scaunului episcopal al acestei eparhii este asigurată de Înalt Preasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Sursa: ziarullumina.ro

Comentarii Facebook


Știri recente