Episcopul emerit Sebastian Krauter de Timisoara a trecut la cele vesnice

Episcopul Diecezan de Timisoara, impreuna cu clerul diecezan, anunta cu indurerare ca Excelenta Sa Preasfintitul Parinte Sebastian Krauter, episcop emerit de Timisoara, in al 86-lea an al vietii, in al 62-lea an al preotiei sale si in al 18-lea an al episcopatului sau, dupa grea si lunga suferinta, intarit a adormit in Domnul, informeaza Biroul de presa al Diecezei de Timisoara. Nascut la 22 decembrie 1922, in localitatea Nitchidorf, judetul Timis, a absolvit studiile de filozofie si teologie la Seminarul Teologic Romano-Catolic din Timisoara, unde la 2 iunie 1946 a fost hirotonit intru preot de catre episcopul Augustin Pacha. In perioada 1946 – 1964 a activat ca si capelan in parohia Giarmata, dupa care Ordinarius-ul de atunci, Konrad Kernweisz, l-a numit paroh al aceleiasi parohii. Ca decan al decanatului Timis si ca examinator prosinodal s-a aflat timp de mai multi ani in serviciul Ordinariatului si al confratilor sai districtuali. Papa Ioan Paul al II-lea, de pie memorie, l-a numit pe Sebastian Krauter la 7 octombrie 1983 ca Ordinarius ‘ad nutum Sanctae Sedis’ ulterior, la 14 martie 1990, numindu-l in scaunul episcopal al Timisoarei. Consacrarea sa intru episcop a avut loc la 28 august 1990 in Catedrala romano-catolica din Timisoara. Incepand cu data de 28 august 1999, atingand limita de varsta, s-a retras de la conducerea Diecezei. Trupul neinsufletit al raposatului parinte episcop va fi depus in dupa amiaza zilei de 29 ianuarie 2008, in Catedrala Romano-Catolica din Piata Unirii (Domul). Inmormantarea va avea loc vineri, 1 februarie 2008, dupa Requiem-ul solemn, la orele 11.00.

Comentarii Facebook


Știri recente