Raspunzand unul val de programe de televiziune care incearca sa induca ideea de validitate a spovedaniei prin Internet, Conferinta Episcopilor Catolici din Peru a reamintit ca aceasta Taina a Bisericii necesita prezenta fizica a penitentului si a preotului. Intr-o declaratie, Episcopii amintesc ca Marturisirea a fost instituita de Mantuitorul pentru a sterge pacatele comise dupa Botez, iar pentru a o primi, prezenta fizica a preotului si recunoasterea pacatelor de catre penitent direct in fata preotului sunt obligatorii. ‘In nici un caz confesiunile facute la mare distanta nu pot fi considerate valide de catre Biserica’, au subliniat episcopii peruani.
Patriarhul Daniel: Sărbătorile lunii august ne ajută să ne gândim la cele de pe urmă ale vieții noastre
Anul bisericesc este pus sub ocrotirea Maicii Domnului, având la început nașterea, iar la final adormirea ei. Adormirea Maicii Domnului, alături de Schimbarea la Față a Domnului și de Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul ne…
Biserica Mănăstirii Ghighiu a fost resfințită în urma lucrărilor de restaurare
Patriarhul Daniel, împreună cu Episcopii Ieronim al Daciei Felix și Mihail al Australiei și Noii Zeelande, a resfințit luni Biserica Mănăstirii prahovene Ghighiu, în urma lucrărilor de restaurare efectuate în perioada 2017-2020. Biserica are hramurile…
FOTO: Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului la Catedrala Patriarhală (2022)
Cu ocazia praznicului închinat Maicii Domnului în data de 15 august, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din București. Foto credit: Basilica.ro / Raluca-Emanuela Ene
PS Timotei Prahoveanul: Și oameni de alte religii se roagă Maicii Domnului, mai ales femei care nu pot naște
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a slujit luni la Catedrala Patriarhală și a amintit în predica sa de impresionanta procesiune care are loc anual la mormântul Maicii Domnului din apropiere de Ierusalim. „După calendarul neîndreptat, în…
Episcopul Australiei și Noii Zeelande, la Mănăstirea Ghighiu: Să rămânem în ascultare de glasul Maicii Domnului
Episcopii Ieronim al Daciei Felix și Mihail al Australiei și Noii Zeelande au liturghisit duminică la Mănăstirea prahoveană Ghighiu cu prilejul hramului, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. După citirea textului evanghelic, Episcopul Australiei s-a adresat celor…