Episcopia Tulcii a editat prima carte de cult, Cartea de rugăciune

Cu deosebită bucurie spirituală prezentăm preoților și credincioșilor din cuprinsul Episcopiei noastre, dar nu numai, prima carte de cult din istoria nou-înființatei Episcopii a Tulcii, apărută cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Visarion, la editura Andreiana din Sibiu.

Apariția Cărții de rugăciuni se înscrie în proiectul de plan editorial pentru anul 2009 și constituie un veritabil eveniment religios-cultural în Episcopia Tulcii. Din însuși Cuvântul înainte al Preasfințitului Părinte Visarion, se desprinde limpede motivul care a stat la baza acestei apariții editoriale ,,să fie tuturor spre folos duhovnicesc întru dobândirea celor de trebuință sufletului și mântuirii, țelul suprem spre care tindem cu toții”.

Cartea de rugăciuni, prin conținutul ei bogat și variat, devine astfel accesibilă și apropiată de sufletele curate și rugătoare ale creștinilor, fie ei simpli mireni sau preoți, care după necesitățile fiecăruia, o pot găsi folositoare în mai toate împrejurările vieții cotidiene.

Ceea ce o face și mai mult să devină un îndrumar al familiei bunului creștin sunt paginile cu felurite însemnări din cele mai importante momente din viața calendaristică a creștinului ortodox.

Lăsăm bucuria lecturii și descoperirea acestor pagini de finețe sufletească ,,credincioșilor noștri pe care-i știm iubitori de cele sfinte și cercetători ai sfintelor locașuri de închinare”.

Cartea poate fi procurată la pretul de 13 lei de la pangarele bisericilor din eparhie sau prin ramburs postal la adresa [email protected]

Sursa: Episcopia Tulcii

Comentarii Facebook


Știri recente