Episcop martir, vestitor al vieții: Sfântul Ierarh Policarp

Anul acesta, alături de moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, creștinii veniți în inima Moldovei vor avea binecuvântarea să venereze moaștele Sfântului Ierarh Policarp al Smirnei, episcop martir, vestitor al vieții și discipol al ucenicului iubit al lui Hristos. Harul care se revarsă din rugăciunea Sfântului ierarh este purtător de biruință, ajutător în boli și suferințe, întăritor al credinței și păstrător al învățăturilor mântuitoare ale Bisericii. Moaștele Sfântului Policarp sunt aduse de la Mănăstirea Ambelakiotissa din Grecia de către Înaltpreasfințitul Hierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos și Aghios Vlasios.

Sfântul Ierarh Policarp, episcopul Smirnei, s-a născut în secolul I a.d. și a fost episcop în cetatea Smirna din Asia Mică. Sinaxarul Constantinopolitan spune că a rămas orfan la o vârstă fragedă și a fost crescut de credincioasa văduvă Calista, sfătuită de un înger. După moartea mamei sale adoptive, tânărul Policarp a renunțat la toate bunurile materiale și a început o viață plină de rugăciune și milostenie, ajutând pe cei săraci și îngrijind bolnavii și infirmii.

Magistrul și duhovnicul său a fost Sfântul Ierarh Vucol, Episcopul Smirnei (prăznuit în 6 februarie), care l-a hirotonit mai întâi diacon, încredințându-i propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu în Biserică, apoi preot.

Sfântul Apostol Ioan Teologul, ucenicul cel iubit al Mântuitorului Hristos, mai trăia în acea vreme și, fiind buni prieteni, cei doi mergeau deseori împreună în călătoriile lor apostolice. Sfântul Apostol Ioan Teologul este numit ‘vulturul ceresc al lui Dumnezeu’, iar simbolul Evangheliei sale este vulturul înaripat, și aceasta pentru că teologia sa a fost de o înălțime a gândirii și de o profunzime mistică și duhovnicească vrednice de privirea suverană a acvilei. Teologia Sfântului Ioan, care completează și aprofundează Evangheliile sinoptice, are un izvor ascuns. În timpul Pătimirii Domnului Hristos, Acesta fiind pe Cruce, a încredințat-o pe Maica Sa grijii și ocrotirii lui Ioan, ucenicul cel iubit al Stăpânului. Astfel, devenind ucenicul Maicii Fecioare, Ioan a deprins tainele cele dumnezeiești din mărturia Preacuratei Fecioare, înțelegând viața și lucrarea minunată a Stăpânului de la cea care L-a cunoscut în toată măreția Lui dumnezeiască. Dacă ceilalți ucenici au stat cu Mântuitorul 3 ani și 6 luni, Maica Domnului cunoștea întreaga viață pământească a Mântuitorului Hristos. De aici, profunzimea mistică a Evangheliei lui Ioan și înălțimea teologiei Sfântului Policarp, ucenicul său.

Înainte de a muri, Sf. Ierarh Vucol și-a exprimat dorința ca Policarp să fie următorul episcop al Smirnei. Când Sf. Policarp a fost sfințit episcop, i s-a arătat Domnul Iisus Hristos, ungându-l cu Duhul Sfânt.

Între anii 161-180 d.Hr., împăratul Romei, Marcus Aurelius, a pornit o crudă persecuție împotriva creștinilor. Păgânii din Smirna, rușinați de cuvintele sfântului, au cerut judecătorului să fie căutat Sf. Policarp, „tatăl tuturor creștinilor” și „ademenitorul întregii Asii”. În acest timp, la rugămințile credincioșilor săi, Sfântul s-a retras într-un sat mic, nu departe de Smirna. Când soldații au venit să-l ia, el i-a întâmpinat și i-a poftit la masă, după care le-a cerut răgaz pentru rugăciune ca să se pregătească pentru mucenicie. După două ore de rugăciune fierbinte, cu fața senină a mers împreună cu cei care-l duceau spre moarte.

Suferințele și moartea sa martirică sunt prezentate în ‘Epistola Creștinilor Bisericii din Smirna către celelalte Biserici’, una dintre cele mai vechi mărturii ale literaturii creștine.

În fața chinuitorilor, Sfântul Ierarh Policarp și-a mărturisit cu hotărâre credința în Hristos și a fost condamnat să fie ars de viu. A fost îndemnat să blesteme pe Hristos ca să scape astfel cu viață, dar el a răspuns: „De optzeci și șase de ani Îi slujesc și nici un rău nu mi-a făcut. Cum pot să blestem pe Împăratul meu, Cel ce m-a mântuit?”.

După ce călăii au aprins focul în jurul Sfântului, flăcările l-au înconjurat, dar nu l-au atins, ridicându-se deasupra capului său în formă de boltă. Văzând că flăcările nu-și fac efectul, păgânii l-au înjunghiat cu un pumnal, iar sângele i-a curs atât de mult din rană încât a stins flăcările. Trupul martirului Policarp a fost ars. Creștinii din Smirna au luat cu evlavie ce a mai rămas din trupul Sfântului, sărbătorind în fiecare an ziua martiriului său. Venerația moaștelor sale este una dintre primele mărturii ale prezenței Duhului Sfânt în trupurile sfinților, după moarte.

Sfântul Irineu din Lyon, un discipol al Sf. Policarp, a vorbit despre sfânt, citat și de Eusebiu în a sa Istorie Eclesiastică (V, 20): „Am fost foarte tânăr când te-am văzut la Policarp, în Asia Mică”, îi scria Sf. Irineu prietenului său Florinus, „dar tot îmi amintesc locul unde Binecuvântatul Policarp a șezut și a vorbit, cum a pășit, cum a gândit în viață, cum era înfățișarea lui, vorba lui, cum se plimba cu Ioan și cum povestea el însuși ceea ce auzea de la alți mărturisitori ai Domnului despre viața, învățăturile și minunile Sale. Prin mila Domnului am ascultat apoi cu atenție cuvintele lui Policarp, scriindu-le nu pe table, ci în adâncul inimii mele. De aceea, pot mărturisi în fața lui Dumnezeu că dacă acest sfânt și binecuvântat părinte ar auzi ceva asemănător cu erezia ta, s-ar opri imediat și și-ar exprima indignarea prin expresia lui consacrată: Bunule Dumnezeu, cum m-ai lăsat să trăiesc aceste vremuri!”.

Sfântul ierarh a scris mai multe epistole către obștea sa și către alți oameni, dintre care singura care a supraviețuit până azi este Epistola către Filipeni, care, după mărturia Sf. Ieronim, a fost citită în bisericile din Asia Mică la sfintele slujbe. Această epistolă a fost scrisă de sfânt ca răspuns la dorința Filipenilor de a primi niște scrisori despre martirul Ignatie (prăznuit în 20 decembrie), care erau în posesia Sf. Policarp.

Ierarhul a fost numit de Biserică „prescură sfântă a Bisericii”. Moartea Sfântului Policarp în mijlocul focului este o metaforă teologică a vocației persoanei umane, care trebuie să devină prescură cuvântătoare, miridă din Trupul euharistic al lui Hristos, Pâinea cea veșnică, coborâtă din cer pentru a hrăni oamenii cu nemurire.

Orice om, așadar, este chemat să simtă și să aprofundeze în sine apartenența sa la Trupul lui Hristos care este Biserica, împărtășindu-se cu Trupul Lui euharistic, în Sfânta și Dumnezeiasca Împărtășanie.

(Articol publicat în „Ziarul Lumina”, Ediția de Moldova, în data de 13 octombrie 2011)

Comentarii Facebook


Știri recente