Eparhia Dunării de Jos continuă acțiunile filantropice pentru sinistrați

Arhiepiscopia Dunării de Jos a inițiat și coordonat ample manifestări filantropice pentru cei aflați în suferință în urma căderilor masive de zăpadă din ultima perioadă, după cum informează site-ul www.edj.ro.

În continuarea activității filantropice din 14 februarie de la parohia Jirlău, urmare colectelor efectuate în municipiile Galați, Brăila și Tecuci (dar și în alte parohii), în data de 16 februarie, un al doilea transport de alimente neperisabile, obiecte igienico-sanitare și medicamente a fost trimis către parohiile din protopopiatul Făurei, județul Brăila.

Arhiepiscopia Dunării de Jos s-a aflat într-o frumoasă cooperare cu un grup de 25 de voluntari de la Arcelor Mittal – Galați, care au pornit către parohiile Galbenu și Zamfirești (protoieria Făurei) cu utilaje de deszăpezire, camioane pentru transportat zăpada din curțile oamenilor și alimente neperisabile (5.000 euro). Aceștia, pe întreg parcursul zilei au rămas în parohiile menționate, ajutând la deblocarea gospodăriilor afectate, precum și la eliberarea drumurilor laterale.

În celălalt mare municipiu al Eparhiei, Brăila, a fost organizat un transport de alimente neperisabile, medicamente și obiecte igienico-sanitare în valoare de peste 24.000 lei (4 tone). Acestea au fost donate de credincioșii parohiilor din municipiul Brăila, în urma apelului făcut de preoții slujitori. La această inițiativă au răspuns cu promptitudine și elevii Școlii Gimnaziale „Ion Băncilă” din Brăila, care , coordonați de prof. Ana Maria Dumitriu, director al unității de învățământ, și prin implicarea cadrelor didactice, au colectat alimente și obiecte de primă necesitate în valoare de 4.500 lei.

Transportul a fost asigurat de cadrele militare din Garnizoana Brăila, prin care s-a realizat acest parteneriat filantropic și care au ajutat la încărcarea alimentelor, precum și la distribuirea lor. Tot Garnizoana Brăila a pus la dispoziție și mijlocul de transport.

Alimentele au fost trimise către parohiile Târlele Filiu, Vișan, Câineni, Plăsoiu și Zamfirești, adică în zona în care se aflau și cei care au plecat dimineață de la Arcelor Mittal, Galați.

Acestea au fost distribuite familiilor aflate în dificultate prin grija preoților parohi și a organismelor parohiale.

Comentarii Facebook


Știri recente