„Enciclopedia Ortodoxiei Românești”- instrument academic de informare în studiul trecutului Bisericii noastre

Cercetătorii, istoricii, teologii și jurnaliștii au la dispoziție, începând de săptămâna trecută, un instrument de informare academic în studiul trecutului Bisericii noastre.

Noua „Enciclopedie a Ortodoxiei Românești” vine în întâmpinarea nevoii de informație cât mai completă, structurată după criterii științifice, a celor care, din pasiune sau interes academic, se apleacă asupra Ortodoxiei de la noi din țară. La această lucrare unicat, colectivul de autori coordonați de Părintele Academician Mircea Păcurariu a lucrat un an și opt luni, ne informează TRINITAS TV.

Lucrarea cuprinde peste 2000 de articole și tratează teme variate, de la viețile și activitățile ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române, sfinții daco-romani și români, marii duhovnici, profesori de teologie, domnitori ctitori de lăcașuri sfinte, lăcașuri de cult monument istoric sau reprezentative pentru cultura noastră, și până la teme legate de legislația bisericească din trecut.

„Enciclopedia Ortodoxiei Românești” a apărut la inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, fiind lansată la începutul acestei săptămâni în cadrul ședinței anuale de lucru Adunării Naționale Bisericești.

Comentarii Facebook


Știri recente