Cu ocazia Zilei Internationale a Femeii, 8 martie, Prea Fericirea Sa Hristodoulos, Arhiepiscop al Atenei si Primat al Bisericii Ortodoxe a Greciei, a rostit un mesaj catre toate femeile din intreaga Grecie, in care afirma ca ‘Biserica se bucura si sustine drepturile femeii si se roaga pentru cresterea spirituala a femeilor din toate natiunile lumii. In intreaga lume, aceasta zi este consacrata drepturilor femeii si este bine ca este asa. Femeia nu este ceva, ci este cineva, nu este un obiect care poate fi subjugat. Ea este creatia lui Dumnezeu, podoaba a omenirii si nascatoare a civilizatiei’.
Festivalul de Muzică Bizantină de la Iași se va desfășura în perioada 6-11 septembrie
Arhiepiscopia Iașilor găzduiește cea de a cincea ediție a Festivalului de Muzică Bizantină. Evenimentul va reuni soliști dar și formații corale din Grecia, Liban, Serbia și România. Programul festivalului include concerte, momente liturgice, ateliere de…
Mucenicii nu devin apropiați de Dumnezeu în momentele dificile. Trebuie să cultivi credința, spune Mitropolitul Olteniei
„Trebuie să știm că viața acestor sfinți a fost întotdeauna o preocupare permanentă pentru rugăciune”, a spus Mitropolitul Irineu al Olteniei marți, la hramul Mănăstirii Brâncoveni din județul Olt. „Sfinții Mucenici nu devin în momentele…
Hram la Mănăstirea Hurezi / Vizită la casele memoriale ale Patriarhului Justinian și Mitropolitului Bartolomeu
Mănăstirea vâlceană Hurezi și-a cinstit marți ctitorul, pe Sfântul Constantin Brâncoveanu, alături de cei patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu și Matei, și sfetnicul Ianache. Slujba de hram a fost oficiată de Arhiepiscopul Varsanufie…
Episcopul Oradiei a primit vizita Principelui Radu
Episcopul Sofronie al Oradiei a primit săptămâna trecută vizita Alteței Sale Regale, Principele Radu al României. Întâlnirea a avut loc vineri după-amiază la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Oradea. Cu ocazia acestei vizite, Episcopul Oradiei…
Pentru conștientizarea violențelor asupra creștinilor, mai multe clădiri reprezentative au fost iluminate în roșu
Pentru conștientizarea violențelor asupra creștinilor, mai multe clădiri reprezentative din Capitală, și nu numai, au fost iluminate în roșu marți seară, de sărbătoarea Sfinților Martiri Brâncoveni. Data de 16 august este, din 2020, „Ziua națională…