Educație Culturală pentru protejarea și promovarea patrimoniul eclesiastic tradițional din Județul Olt

La sediul Protoieriei Slatina I Sud a avut loc Vineri, 28 septembrie 2012, în cadrul proiectului cultural „Educație Culturală pentru protejarea și promovarea patrimoniul eclesiastic tradițional din Județul Olt”, seminarul dedicat preoților care au în păstorire biserici de lemn monument-istoric, în vederea cunoașterii modalităților de interacționare corectă cu monumentele și patrimoniul acestora pentru salvarea, conservarea și promovarea lor ca obiective de patrimoniu cultural național.

În acest sens, potrivit episcopiaslatinei.ro, au fost invitați D-na Adriana-Gabriela Ciocșan – restaurator bunuri culturale, D-l Octavian Ciocșan – expert restaurator , D-l Laurențiu Guțică – directorul Muzeului Județean Olt și D-l Ing. Gheorghe Iorga – inspector superior în cadrul Direcției Județene de Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Olt, specialiști în domeniul conservării și restaurării bisericilor.

Proiectul cultural „Educație Culturală pentru protejarea și promovarea patrimoniul eclesiastic tradițional din Județul Olt” se realizează cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național și are drept obiectiv principal instruirea preoților din cuprinsul Eparhiei care au în administrare biserici de lemn, monument-istoric, în spiritul unei corecte interacționări cu monumentul și cu patrimoniul acestuia.

Comentarii Facebook


Știri recente