Ediția a II-a a Festivalului „Tradiții belințene”

Parohia ortodoxă română Belinț a îmbrăcat duminică, 10 iulie, straiele de sărbătoare ale înaintașilor cu prilejul celei de-a II-a ediții a Festivalului Internațional de Folclor ‘Tradiții belințene’, organizat de Primăria Belinț, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Banat. Sărbătoarea a debutat cu Sfânta Liturghie oficiată de părintele consilier Sorin Lungoci, delegat al Centrului Eparhial Timișoara, alături de cei doi slujitori ai parohiei, Daniel Otescu și Mircea Crișciu. A participat și părintele Constantin Târziu, de la Parohia ‘Sfinții Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail’ din Paris, fiu al Belințului care, deși plecat pe alte meleaguri, a știut să păstreze cu drag și cu multă sfințenie icoana luminoasă a înaintașilor noștri.

După Sfânta Liturghie și după Parastasul oficiat întru pomenirea mamei părintelui Târziu, de la a cărei adormire întru Domnul s-au împlinit doi ani, invitații au mers la școala din localitate, unde au avut loc dezvelirea și binecuvântarea bustului profesorului, compozitorul Sabin V. Drăgoi, care a contribuit la îmbogățirea folcloristicii românești, prin realizarea volumului de referință intitulat ‘Monografia muzicală a comunei Belinț’.

Totodată, a avut loc și lansarea cărții ‘Muzicieni din Banat’ a profesorului Constantin Tufan Stan. Apoi, cele nouă formații participante, șase din țară, două din Serbia și una din Franța, au pornit într-o paradă a portului popular de la școală și până la scena amenajată pe platoul din fața bisericii.

Deschiderea oficială a festivalului a fost făcută de primarul Laza Florin, în prezența Preasfințitului Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, a lui Vasile Timiș, ministru secretar de stat, precum și a unui numeros auditoriu format din credincioși belințeni, dar și invitați din localitățile învecinate.

În cuvântul rostit cu acest prilej, ierarhul a transmis tuturor celor prezenți binecuvântarea și felicitările Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și ale Înalt Preasfințitului Părinte Mitropolit Nicolae, pentru organizarea celei de-a II-a ediții a Festivalului ‘Tradiții belințene’.

În cadrul evenimentelor, dragostea și purtarea de grijă a părintelui Constantin Târziu în organizarea festivalului și promovarea adevăratelor valori ale tradiției populare românești peste hotare au fost răsplătite prin conferirea, de către Consiliul Local Belinț, a titlului de ‘Cetățean de onoare’.

Comentarii Facebook


Știri recente

Preasfinţitul Părinte Sebastian aniversează primirea hirotoniei în Arhiereu şi întronizarea ca Episcop al Slatinei şi Romanaţilor

Preasfinţitul Părinte Sebastian aniversează sâmbătă primirea hirotoniei în Arhiereu şi întronizarea ca Episcop al Slatinei.  Patriarhul Daniel i-a transmis PS Sebastian un mesaj de felicitare. Preasfinţitul Părinte Sebastian s-a născut în 5 noiembrie 1966, în…