Duminica vindecării orbului în Transilvania

În Duminica a VI-a după Paști, a Vindecării orbului din naștere, ierarhii ardeleni s-au aflat în mijlocul credincioșilor pentru a oficia Dumnezeiasca Liturghie și pentru a binecuvânta și sfinți lăcașuri de cult ridicate prin grija comunităților parohiale. Bucuria duhovnicească a fost întregită prin cuvintele de învățătură rostite de ierarhi cu privire la semnificația pericopei evanghelice și despre importanța vindecării trupești și sufletești.

Schitul ‘Duminica Sfinților Români’ din localitatea Augustin, județul Brașov, a adunat în Duminica a VI-a după Paști grupuri de pelerini din localitățile învecinate și chiar de mai departe. Credincioșii, împreună cu mai mulți preoți, monahi și monahii, au venit la străvechea vatră monahală pentru a participa la Liturghia arhierească oficiată de Înalt Preasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului. Vizita ierarhului a avut loc la un an de la sfințirea bisericii din ‘Dealul Mănăstirii’. Schitul s-a îmbogățit, între timp, cu un nou altar de vară care a fost sfințit de ierarh înainte de Sfânta Liturghie. Din soborul de preoți au făcut parte exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Sibiului, arhimandritul Visarion Joantă, starețul Mănăstirii ‘Brâncoveanu’ de la Sâmbăta de Sus, arhimandritul Ilarion Urs, starețul de la Mănăstirea ‘Sfântul Ioan Botezătorul’ din Poiana Brașov, arhimandritul Hristofor Bucur și alți slujitori ai sfintelor altare.

În cuvântul de învățătură, IPS Mitropolit Laurențiu a explicat Evanghelia din Duminica a VI-a după Paști, despre vindecarea orbului din naștere, față de care Mântuitorul Iisus Hristos s-a descoperit ca Fiul lui Dumnezeu, întrupat spre mântuirea omenirii. ‘Bucuria lui a fost deplină, pentru că, tămăduindu-se și sufletește a adus mărturia credinței sale, încununată de un act liturgic: s-a închinat Lui. Noi, de câte ori aducem mărturie despre dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu, despre minunile pe care Dumnezeu le face cu noi, ne închinăm în fața Lui și arătăm că suntem fiii Săi după har’, a subliniat Părintele Mitropolit.

Biserica seminarului din Făgăraș a fost sfințită

Biserica Liceului Teologic ‘Sfântul Constantin Brâncoveanu’ din Făgăraș a fost sfințită sâmbătă, 19 mai, de IPS Mitropolit Laurențiu, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Lăcașul de cult a primit hramurile ‘Sfântul Evanghelist Ioan’ și ‘Sfinții Martiri Brâncoveni’ și ‘Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei’. La eveniment au participat numeroși preoți din Țara Făgărașului, cadrele didactice ale liceului, starețul Mănăstirii ‘Brâncoveanu’ de la Sâmbăta de Sus, protopopul de Făgăraș I, pr. Marcel Dobrea, și elevii seminariști, care au dat răspunsurile liturgice sub conducerea prof. Gheorghe Malene. Au participat, de asemenea, credincioșii din Făgăraș și din împrejurimi, alături de autorități centrale și locale. În cadrul slujbei, diaconul Gheorghe Viorel Bica a fost hirotonit preot pentru capela liceului, iar preotul Liviu Petrascu, de la Parohia Olteț, a fost hirotesit duhovnic. Pr. Vasile Stan, paroh al lăcașului de cult al liceului, a fost hirotesit iconom stavrofor.

IPS Mitropolit Andrei la Huedin

Înalt Preasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie în Biserica ‘Sfântul Nicolae’ din Huedin. Din sobor au făcut parte mai multi preoți din parohiile învecinate, pr. paroh Ioan Morca, pr. protopop de Huedin, Claudiu Taloș, precum și pr. consilier Claudiu Grama. În cuvântul de învățătură, IPS Mitropolit Andrei a vorbit despre orbirea sufletească datorată limitării la îngustul orizont material, prin cele trei patimi care întunecă ochii inimii: iubirea de avere, iubirea de plăcere și iubirea de mărire.

Vizită arhierească în Protopopiatul Beiuș

Preasfințitul Sofronie, Episcopul Oradiei, a binecuvântat lucrările de înnoire a Bisericii ‘Sfânta Cuvioasă Parascheva’ din satul Briheni, filie a Parohiei Șuștiu, Protopopiatul Beiuș, după care a săvârșit Sfânta Liturghie. Credincioșii de aici, ajutați de Primăria comunei Lunca, de oficialități centrale și județene, precum și de fii ai satului răspândiți prin diferite colțuri ale țării, au redat bisericii frumusețea și strălucirea necesare săvârșirii sfintelor slujbe.

În cuvântul de învățătură, PS Sofronie a vorbit despre pericopa evanghelică în care se arată minunea restaurării firii omenești căzute de către Fiul lui Dumnezeu. ‘Faptul că a luat tină din pământ ne amintește de actul creației, când Dumnezeu a luat țărână din pământ și l-a făcut pe om, arătând că, de fapt, El, prin Care toate s-au făcut, este singurul care poate să recreeze lumea’, a spus ierarhul, care a subliniat necesitatea mărturisirii, pentru fiecare creștin, a credinței în Fiul lui Dumnezeu întrupat, Mântuitorul lumii.

Duminică după-amiază, PS Sofronie a poposit în mijlocul comunității rrome din localitatea Dobrești, alcătuită din 796 de suflete, pentru a sfinți piatra de temelie pentru o biserică nouă. Această biserică este a 41-a în ultimii cinci ani și a 66-a aflată în construcție în Bihor. ‘Ceea ce s-a săvârșit astăzi aici este un eveniment istoric, pentru că vedem o frumoasă înfrățire a două comunități de origini etnice diferite, dar care sunt chemate să fie una’, a spus PS Sofronie.

Sărbătoare și în alte comunități transilvane

Preasfințitul Petroniu, Episcopul Sălajului, a resfințit biserica din Buzaș, Protopopiatul Jibou, și a săvârșit Sfânta Liturghie. Ierarhul a fost înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, printre care pr. Gabriel-Viorel Gârdan, consilierul cultural al Episcopiei Sălajului. A fost prezent un mare număr de credincioși din parohie, din filiile aparținătoare și din satele dimprejur.

Preasfințitul Vasile Someșanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit Sfânta Liturghie la Mănăstirea ‘Sfânta Elisabeta’ din Cluj-Napoca, de curând reînființată. În după-amiaza zilei de duminică, PS Vasile Someșanul a sfințit o troiță din lemn în Parohia ‘Nașterea Maicii Domnului’ din Cojocna.

Biserica ‘Sfinții Împărați Constantin și Elena’ din Baia Sprie își sărbătorește în aceste zile hramul, prilej cu care Preasfințitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie și a binecuvântat, sâmbătă, 19 mai, lucrările efectuate la sfântul lăcaș de cult. La eveniment au fost prezente autorități locale, alături de un număr mare de credincioși, potrivit Ziarul Lumina.

Monument pentru eroii neamului în Protopopiatul Luduș

Credincioșii din Parohia Dătășeni, Protopopiatul Luduș, județul Mureș, au trăit o zi de bucurie duhovnicească sâmbătă, 19 mai, când, la inițiativa pr. paroh Petru Ulea, a autorităților locale și a unor credincioși, a fost ridicat un monument pentru pomenirea eroilor localității căzuți pe câmpurile de luptă pentru apărarea idealurilor naționale ale poporului român. În preajma sărbătorii Înălțării Domnului, la care Biserica face pomenirea eroilor neamului românesc, pr. paroh Petru Ulea alături de pr. protopop Gheorghe Șincan și pr. prot. Teodor Bacali, preoți, fii ai satului sau slujitori ai parohiilor din împrejurimi, au săvârșit slujba de binecuvântare a monumentului ridicat în mijlocul localității și slujba de pomenire a eroilor.

Comentarii Facebook


Știri recente