Duminica Vameșului și a Fariseului la Caransebeș

Credincioșii din Caransebeș au participat în număr mare în această duminică la Sfânta Liturghie oficiată în biserica Parohiei „Pogorârea Sfântului Duh”. Slujba a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Lucian, ierarhul rostind cu acest prilej și un cuvânt de învățătură: ‘Perioada aceasta în care am intrat va culmina, așa cum știți, cu Săptămâna Patimilor, când Îl vom vedea iarăși și iarăși pe Domnul răstignit pentru noi și pentru a noastră mântuire’.

După cum informează TRINITAS TV, Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” – Pipirig, înființată în anul 1995, se află în cartierul cu cel mai mare număr de locuitori din Caransebeș. Construirea bisericii a început în anul 2004, lăcașul de cult fiind sfințit în 2010.

În cadrul Sfintei Liturghii, chiriarhul a hirotonit un diacon pe seama parohiei Pipirig din Caransebeș și un preot pe seama parohiei Agadici din protopopiatul Oravița.

Comentarii Facebook


Știri recente