Duminica Slăbănogului a adus bolnavii la Liturghie

Reprezentanții Asociației Persoanelor cu Handicap Locomotor din Galați au participat duminică, 25 aprilie, la Sfânta Litrughie din Duminica Slăbănogului la Catedrala arhiepiscopală din Galați, unde a slujit Înaltpreasfințitul Casian al Dunării de Jos, informează ‘Ziarul Lumina’.

Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre starea de neputință și despre datoria semenilor de a ajuta pe cei bolnavi: ‘Astăzi, un bolnav de 38 de ani ne arată cauza suferinței și anume neputința fizică, dar și singurătatea în boală. Ceea ce îl durea pe slăbănog mai mult era singurătatea, deși se afla în mijlocul unei mulțimi de oameni! De 38 de ani suferea singur și primul care i-a răspuns după atâția ani a fost Mântuitorul Iisus Hristos. Dar Mântuitorul nu i S-a descoperit decât în templu, în locașul de rugăciune, pentru ca, de atunci, Biserica să rămână locul unde El neîncetat asistă orice bolnav. Iată, astăzi, la Catedrala din Galați, o parte din membrii asociației unei categorii de bolnavi locomotor ne îndeamnă pe toți, pe de-o parte, să îi ajutăm să vină la biserică, îl vor găsi pe Mântuitorul și-L vor lua cu ei acasă, iar pe de altă parte vor găsi mulți voluntari creștini care, fie acasă, fie în biserici, vor ajuta bolnavii, ajutându-se și pe ei înșiși’.

După Sfânta Liturghie s-a săvârșit un Te Deum, în cadrul căruia s-au înălțat rugăciuni de mulțumire și recunoștință înaintea lui Dumnezeu pentru cei 125 de ani de autocefalie și 85 de ani de patriarhat ai Bisericii Ortodoxe Române ‘Actul autocefaliei de la 1885 a fost o încununare a celuilalt act de la 1877, când țara noastră a devenit independentă față de Poarta Otomană. Anul acesta noi cinstim scurgerea celor 125 de ani de când s-a recunoscut oficial Autocefalia Bisericii noastre, prin Tomosul sinodal de la 25 aprilie 1885, iar Biserica s-a organizat mult mai bine; astfel și românii și-au consolidat statalitatea, iar Biserica a consolidat, și ea, credința prin construirea de biserici, catedrale și intensificarea pastorației și a misiunii sale’, a spus Înaltpreasfințitul Casian, evocând importanța actului istoric.

Comentarii Facebook


Știri recente