In fiecare an, in Duminica Ortodoxiei, ierarhii, clericii si credinciosii tuturor jurisdictiilor ortodoxe din Ungaria oficiaza impreuna slujba Sfintei Liturghii in una din bisericile ortodoxe din Budapesta. Potrivit Ziarului Lumina, anul acesta, in biserica ortodoxa bulgara din Budapesta, sub protia PS Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Romane din Ungaria, s-a oficiat slujba Sfintei Liturghii, la care au participat clerici si credinciosi apartinand eparhiilor ortodoxe maghiare, sarbe, bulgare si romane.
Din smerenie vine mântuirea noastră, spune Arhiepiscopul Varsanufie
„Modelul de smerenie pentru fiecare credincios rămâne Mântuitorul Hristos, învăţându-ne să fim smeriţi pentru că din smerenie vine mântuirea noastră”, a subliniat duminică Arhiepiscopul Varsanufie. Înaltpreasfinţia Sa a făcut referire în predica rostită la Catedrala…
Tinerii români din Bucureşti şi Milano l-au omagiat pe Brâncuşi
Tinerii Parohia „Sfânta Treime” – Ghencea din București şi cei din Parohia „Toți Sfinții” din Milano Nord – Monza l-au omagiat luni pe marele sculptor Constantin Brâncuși prin două întâlniri online. Prima întâlnire a fost…
Mitropolitul Petru la hirotonirea unui preot şi a unui diacon: Dumnezeu ne cheamă pe toți să înmulțim talanții
Mitropolitul Petru al Basarabiei a afirmat sâmbătă, cu ocazia hirotonirii unui preot şi a unui diacon, că „Dumnezeu ne cheamă pe toți, dar mai ales pe cei înzestrați cu harul preoției, să înmulțim talanții”. „Dacă…
„Părinte, să-mi dați o poză cu dumneavoastră, că nu v-am văzut niciodată fără combinezon!”
Preotul misionar Bogdan George Brânzea povestește cum a trăit anul pandemiei în rolul de duhovnic și asistent medical într-un spital suport Covid-19. După ce a absolvit Teologia, Părintele Bogdan George Brânzea și-a luat și diploma…
„Vând tot, dau totul, însă am nevoie și de ajutor”, strigătul unui tată. Răspunsul Bisericii
Vând tot, dau totul, însă am nevoie și de ajutor”, este strigătul unui tată al cărui copil, în vârstă de 14 ani, suferă de o boală gravă. Tânărul Ionuț-Petrică Mutașcu este din localitatea Verendin, județul…