Duminica Ortodoxiei în Arhiepiscopia Dunării de Jos

Cu ocazia Duminicii Ortodoxiei, la 4 martie 2012, în Arhiepiscopia Dunării de Jos s-au desfășurat ample manifestări liturgice și cultural-misionare.

Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din Galați. În continuare a avut loc tradiționala procesiune cu icoane, de la Catedrala Arhiepiscopală până la vechiul Palat episcopal, actualul Muzeu de Arte Vizuale, după cum ne informează TRINITAS TV. Aici a fost vernisată expoziția de icoane, intitulată „2012 – Anul Sfântului Maslu și al îngrjirii bolnavilor, în iconografie”.

Icoanele au fost realizate de elevii Seminarul Teologic „Sfântul Apostol Andrei” din Galați, dar și de elevi de la liceele de Artă din cuprinsul Eparhiei.

Ca semn al aprecierii și încurajării pentru talentul și pasiunea lor, au fost înmânate peste 70 de premii celor mai merituoși dintre tinerii iconari.

Comentarii Facebook


Știri recente