‘Duminica migranților – bucuria reîntoarcerii acasă’: program pastoral în Arhiepiscopia Bucureștilor

DUMINICA MIGRANȚILOR – BUCURIA REÎNTOARCERII ACASĂ

La inițiativa și cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, prima duminică după Praznicul Adormirii Maicii Domnului va fi numită, „Duminica migranților” sau a reîntoarcerii acasă, ca o dovadă a permanentei griji pastorale a Bisericii Ortodoxe Române față de românii plecați în străinătate pentru muncă sau studiu.

În această duminică, prima după sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, care în anul acesta 2008 coincide cu data de 17 august, în toate parohiile și mănăstirile din Arhiepiscopia Bucureștilor în timpul Sfintei Liturghii, la ectenia întreită, se vor înălța rugăciuni de mulțumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu, rugăciuni de cerere și de ajutor de la Dumnezeu pentru păstrarea credinței ortodoxe, pentru sănătate și spor în viață, pentru înmulțirea dragostei între părinți și copii, între soț și soție, între membrii familiei plecați din România și cei rămași acasă, precum și rugăciuni pentru călătorie și bună înțelegere cu cetățenii țărilor în care lucrează sau studiază românii plecați în străinătate, cultivând deodată identitatea lor românească și prietenia cu alte popoare.

La sfârșitul Sfintei Liturghii se va ține un cuvânt pastoral în care se va sublinia că Biserica nu-i uită pe fii ei plecați la muncă sau studii peste hotare, dovadă fiind eparhiile ortodoxe române inființate în Europa Occidentala, America, Australia și Noua Zeelanda, recomandând celor ce lucrează în străinătate intensificarea legăturilor cu parohiile ortodoxe române din afara granițelor țării, precum și păstrarea legăturii cu Biserica Mamă prin intermediul Radio Trinitas, TV Trinitas și Ziarul Lumina (ediția electronică).

Apoi, vor avea loc convorbiri pastorale cu muncitorii și studenții români din străinătate care acum s-au reîntors în România pentru a petrece acasă concediul de odihnă sau vacanța de vară.

În cadrul acestor convorbiri pastorale, preoții și credincioșii din parohie vor asculta cu atenție și dragoste frățească pe românii aflați printre străini, pentru a cunoaște care sunt problemele lor spirituale și posibilitățile de întărire a comuniunii românești.

De asemenea, vor fi abordate problemele spirituale și materiale pe care le au cei rămași acasă, în România, mai ales copiii, bătrânii, bolnavii și săracii. Se vor propune mijloace și metode de ajutorare frățească pentru rezolvarea acestor probleme, fără a uita însă și nevoia de multă conlucrare în terminarea lucrărilor de construire a bisericilor noi, a caselor sociale și parohiale din fiecare localitate.

Rostul principal al Duminicii pastorale a migranților este de-a spori dragostea creștină și conlucrarea frățească, astfel ca munca sau studiul departe de țară, în străinătate, să nu devină îndepărtare sau înstrăinare spirituală între românii din aceeași familie sau din aceeași parohie din România, întrucât unii au plecat în străinătate, iar alții au rămas în țară.

Rugăm pe Hristos-Domnul, împreună călător cu ucenicii Săi Luca și Cleopa către Emaus în ziua întâi a Învierii Sale, să binecuvinteze sufletele și familiile tuturor celor plecați în străinătate și ale celor rămași în țară dăruindu-le pacea și bucuria Sa, pentru a spori dragostea și ajutorarea lor frățească spre slava Preasfintei Treimi și binele poporului român.

Din încredințarea Preafericitului Părinte Patriarh DANIEL,

†Varsanufie Prahoveanul

Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor

08 august 2008

Comentarii Facebook


Știri recente