Duminica Fiului Risipitor la Catedrala Episcopală din Giurgiu

În Duminica a XXXIV-a după Rusalii, la 12 februarie 2012, Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească în Catedrala Episcopală ‘Sf. Mare Mucenic Gheorghe’și”Adormirea Maicii Domnului’ din Giurgiu.

În cuvântul de învățătură adresat numeroșilor credincioși prezenți, după cum ne informează episcopiagiurgiului.ro, Chiriarhul Eparhiei a evidențiat principalele învățături desprinse din pericopa evanghelică în care a fost prezentată Pilda fiului risipitor, una dintre cele mai frumoase, mai pline de sens și de înțeles pilde, menită să ne arate chipul adevăratei pocăințe. Pilda fiului risipitor, a arătat Preasfinția Sa, ne înfățișează, pe de o parte, imaginea fiului căzut, iar pe de altă parte, icoana Tatălui ceresc, plin de îndurare, care dăruiește iertare fiului întors la el cu inimă smerită și cu dorința de îndreptare.

Totodată, Parabola încearcă să ne prezinte două chipuri în care păcătuim și putem să ne mântuim. Este mai întâi chipul fiului risipitor care s-a pocăit și întors la calea binelui și chipul fiului mai mare, care, deși n-a părăsit casa părintească a rânduielilor morale, totuși, a păcătuit foarte greu la urmă, nevoind să ierte pe fratele său și să-i arate iubirea trebuitoare.

Comentarii Facebook


Știri recente