Duminica după Nașterea Domnului la Catedrala din Râmnic

Biserica Ortodoxă s-a aflat ieri, 30 decembrie 2012, în Duminica după Nașterea Domnului. Cu acest prilej, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ierarh Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, a fost oficiată Sfânta Liturghie de către un sobor de preoți și diaconi în prezența Chiriarhului locului, Înaltpreasfințitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala „Sfântul Antim Ivireanul” a Catedralei Arhiepiscopale, condusă de Prof. Marian Cristi Stroe, potrivit arhiram.ro.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, Părintele Constantin Olariu, Inspector pentru Catehizarea tineretului în cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului, a ținut un cuvânt de învățătură în care a evidențiat principalele înțelesuri duhovnicești ce se desprind din pericopa evanghelică.

La finalul Sfintei Liturghii Înaltpreasfințitul Părinte Gherasim i-a binecuvântat pe numeroșii credincioși prezenți la Sfânta Liturghie și le-a mulțumit pentru participarea la sfânta slujbă.

Comentarii Facebook


Știri recente