Duminica a V-a dupa Pasti (a Samarinencii)

In Duminica a cincea dupa Pasti, Biserica Ortodoxa face amintirea momentului intalnirii Mantuitorului Iisus Hristos cu femeia samarineanca. Din Traditia Bisericii aflam ca aceasta femeie s-a numit Fotini si a propovaduit Evanghelia lui Hristos in cetatea Cartaginei, in Africa. Sfanta Fotini, samarineanca, a trecut la Domnul in timpul imparatului Nero, ca mucenica. Despre importanta dialogului purtat de catre Mantuitorul cu femeia samarinanca ne-a vorbit parintele Victor Franculea, parohul Bisericii ‘Pop Nan’ din Bucuresti: ‘Este importanta aceasta zi, pentru ca Mantuitorul ii descopera acesteia si noua apa cea vie, adica inchinarea in Duh si in adevar, sau faptul de a nu pierde din vedere ca toate formele vazute ale cultului nostru, metanii, inchinaciuni si alte forme de manifestare, capata valoare inaintea lui Dumnezeu numai atunci cand sunt pornite dinlauntrul nostru, din sufletul nostru, din inima buna si din generozitatea noastra. Altfel, ele raman niste fapte fara valoare inaintea lui Dumnezeu’.

Despre importanta duminicii de astazi ne-a vorbit si pr. prof. dr. Constantin Coman, prodecan al Facultatii de Teologie Ortodoxa ‘Patriarhul Justinian’ din Bucuresti: ‘Omul este chemat sa nu se limiteze la hrana aceasta fizica, pamanteasca, biologica pe care o pretuieste de altfel atat de mult si care este foarte necesara pentru viata pamanteasca, pentru viata fizica, care este apa pe care o scoatem noi din fantana si painea pe care o facem din grau. Sa nu se limiteze la aceasta hrana pentru ca este chemat la o hrana mult superioara care, spre deosebire de aceasta hrana trupeasca care asigura existenta pamanteasca, ii ofera sansa extraordinara a omului de a se impartasi de viata cea cereasca, de viata proprie numai lui Dumnezeu, de viata care este nestricacioasa si nemuritoare. Acesta este sensul cel mai important pe care Mantuitorul Hristos ni-l descopera’.

Comentarii Facebook


Știri recente