Duminica a IV-a din Postul Mare în Biserica Ortodoxă

Biserica Ortodoxă s-a aflat astăzi, 14 martie, în Duminica a IV-a Postului Mare. La Sfânta Liturghie s-a citit pericopa scripturistică desprinsă din Sfânta Evanghelie după Marcu, capitolul 9, versetele de la 17 la 32, în care se relatează vindecarea fiului lunatic. La Catedrala Patriarhală din București, slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Ciprian Câmpineanul, Episcop Vicar Patriarhal, care a ținut și un cuvânt de învățătură.

Mai multe informații a oferit pentru TRINITAS TV, Preasfințitul Părinte Ciprian Câmpineanul, Episcop Vicar patriarhal: „Tatăl, care se îndoise din pricina neputinței celor nouă ucenici, se îndoise că va avea parte de reușită în dorința sa i-a spus Mântuitorului: «De poți crede, ajută-ne nouă fiindu-ți milă de noi»! Sigur că această cerere condiționată a Tatălui nu a fost pe placul Mântuitorului Iisus Hristos. Și a dat răspunsul prompt dojenindu-l părintește. Și replica a fost «De poți crede, toate sunt cu putință celui ce crede», dându-i de înțeles Mântuitorul Iisus Hristos când atunci când cineva are o credință dreaptă, puternică și neîndoielnică, toate îi sunt cu putință”.

Preasfinția Sa a mai evidențiat și faptul că virtutea credinței este un dar de la Dumnezeu și nu un merit al omului: „Credința, iubiți credincioși, este un dar al lui Dumnezeu pe care trebuie să avem grijă să-l cultivăm cu ajutorul harului Sfântului Duh pe care l-am primit la Sfântul Botez. Și înseamnă totodată o luptă permanentă cu ispita îndoielii. Credința este o biruință de fiecare clipă a îndoielii care ne încearcă de multe ori prin intermediul rațiunii. Și Mântuitorul Iisus Hristos l-a adus pe tatăl din Evanghelie să pronunțe căzând în genunchi și cu lacrimi în ochi: «Cred Doamne, ajută necredinței mele»! L-a făcut să-și mărturisească credința, dar cu smerenie. Si apoi Mântuitorul Iisus Hristos, apreciind mărturisirea credinței sale, smerenia și pocăința sa l-a vindecat pe fiul său, poruncindu-i duhului necurat ca să iasă din el și să nu mai intre niciodată în el”.

Tot astăzi, Biserica Ortodoxă i-a pomenit și pe Sfinții Benedict de Nursia și Alexandru din Pidna.

Comentarii Facebook


Știri recente