Duminica a 27-a după Rusalii la Catedrala Mitropolitană din Iași

PS Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, alături de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit duminică, 9 decembrie 2012, Sfânta Liturghie la Catedrala mitropolitană din Iași, potrivit doxologia.ro.

După citirea Sfintei Evanghelii, Preasfinția Sa a adresat un cuvânt de învățătură în care a făcut referire la pericopa evanghelică din Duminica a 27-a după Rusalii.

„Din Evanghelia de astăzi (n.r. ieri) învățăm că acolo unde este credință există și o luptă cu duhurile rele. De asemenea, vedem că oamenii fățarnici despart evlavia de iubirea față de aproapele. În al treilea rând, învățăm că rugăciunea, smerenia și faptele bune trebuie săvârșite mereu. Nu există un timp în care să nu săvârșim faptele bune. Se cuvine ca atunci când ne aflăm în biserică să adresăm gândul nostru lui Dumnezeu. Să ne rugăm lui Dumnezeu ca gândurile noastre să fie precum cel al Mântuitorului Hristos. Să împrumutăm mâinile și picioarele noastre Mântuitorului Hristos care ne așteaptă să lucreze prin noi faptele cele bune. Sfânta Evanghelie ne spune că El a vindecat mulțime de oameni. Această putere de a vindeca orice boală și orice neputință a dat-o și Sfinților Apostoli, și prin ei urmașilor lor. Să lăsăm harul lui Dumnezeu să lucreze pentru ca cei care suferă să primească tămăduire”, a spus PS Emilian Lovișteanul.

Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului și-a exprimat la final bucuria pentru că a slujit Sfânta Liturghie în Catedrala mitropolitană din Iași, îndreptând un gând de mulțumire pentru această binecuvântare Înalt Preasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Comentarii Facebook


Știri recente