Duhul „marelui Vasilie”

În cursul perioadei cuprinse între primele două Sinoade Ecumenice au activat o serie de părinți importanți care au oferit, pe lângă argumentele necesare pentru susținerea consubstanțialității Tatălui și a Fiului, și bazele pentru dezvoltarea unei pnevmatologii ortodoxe. Sfinții Atanasie al Alexandriei, Vasile cel Mare sau Chiril al Ierusalimului sunt principalii reprezentanți ai acestei perioade. Ne vom concentra asupra elementelor semnificative cuprinse în opera Sfântului Vasile cel Mare și vom începe în primul rând cu epistolele acestuia, urmând ca apoi să analizăm amănunțit tratatul său Despre Sfântul Duh.

Deoarece anul trecut au fost notate suficiente materiale privind viața și opera Sfântului Vasile cel Mare (330-379), nu vom mai insista acum asupra detaliilor sale biografice. Este suficient să amintim că a fost unul dintre Părinții Capadocieni, în triada cărora mai sunt incluși Sfinții Grigore de Nyssa (frate al Sfântului Vasile) și Grigore Teologul. De asemenea, Sfântul Vasile a avut o intensă activitate scriitoricească și misionară atât înainte de numirea sa ca mitropolit, petrecută în anul 370, cât și după aceasta. Lui i se datorează precizarea cu strictețe a terminologiei trinitare corecte și, în special, a distincției dintre natură și ipostas. Totodată, prin scrierile sale, Sfântul Vasile a acoperit foarte multe teme: exegeza scripturistică, tâlcuri dogmatice și filosofice profunde, iar în afară de acestea ne-a lăsat și suficiente omilii, precum și un număr impresionant de scrisori. A combătut eficient erezia ariană și a pus bazele unei pnevmatologii ortodoxe. Sfântul Vasile a rămas în istoria Bisericii și drept un episcop practic, orientat nu doar asupra temelor teologice profunde, ci și asupra ajutorării săracilor. Un exemplu în acest sens este așezământul pe care l-a ridicat spre rezolvarea nevoilor celor bolnavi și neputincioși, denumit Vasiliada. Dacă ar trebui să alegem doi termeni care să-l caracterizeze pe Sfântul Vasile cel Mare, aceștia ar fi: eficiența și claritatea. A fost eficient în toate activitățile practice și claritatea a rămas o caracteristică de bază în aproape toate scrierile sale. Nu întâmplător, Sfântul Fotie cel Mare (825-891), răspunzând unei întrebări adresate de un episcop privind cel mai bun exemplu de scriere a unei scrisori, îl indică pe Sfântul Vasile cel Mare drept modelul prin excelență. Vom observa, de altfel, împreună, cum epistolele Sfântului Vasile confirmă părerea cultivatului patriarh Fotie al Constantinopolului. Claudio Moreschinni afirmă: „Stilul său, limpede și ales, reprezintă o pildă pentru modul în care se poate discuta despre problemele dificile cu claritate și precizie a lexicului; nu întâmplător s-a vorbit despre un adevărat umanism al Sfântului Vasile” (C. Moreschinni, E. Norelli, Istoria literaturii creștine vechi: grecești și latine, vol.II/1, Editura Polirom, Iași, 2004, p.123). Un alt aspect important al epistolelor Sfântului Vasile cel Mare care trebuie semnalat aici, pe lângă stilul lor ales, este faptul că, în anumite cazuri, unele se constituie ca scurte tratate teologice. Moreschinni amintește: „Obișnuința de a scrie lungi scrisori cu caracter doctrinar fusese mereu prezentă în Biserica veche. În veacul al IV-lea, această obișnuință face ca scrisoarea-tratat să devină o specie a genului literar de sine stătătoare. Am întâlnit-o deja la Atanasie. Și Vasile se servește de ea, încredințând unor asemenea scrisori numeroase momente de aprofundare teologică” (p.111)

„Sfântul Duh nu este o simplă creatură”

Marele merit al Sfântului Vasile cel Mare privind acceptarea ulterioară a pnevmatologiei ortodoxe a constat nu doar în precizările corecte legate de natura și lucrarea Sfântului Duh, ci și în evitarea impunerii forțate a acesteia în cadrul controverselor cu arienii. Pentru a intermedia întoarcerea ereticilor la credința curată și a celor nehotărâți, era necesar să nu le fie impusă credința corectă, ci să fie convinși prin argumente clare. De aceea, Sfântul Vasile cel Mare nu a început prin declararea directă a egalității Persoanelor Sfintei Treimi. Pentru început, trebuia lămurit faptul că Sfântul Duh nu este o simplă creatură. În epistola 113 adresată preoților din Tars, Sfântul Vasile cel Mare precizează: „Întrucât s­au deschis multe guri grăind împotriva Duhului Sfânt și s-au ascuțit multe limbi hulind împotriva Lui, vă rugăm ca, în măsura în care vă stă în putere, să micșorați cât mai mult numărul acestor hulitori, primind în comuniune pe cei care nu socotesc că Sfântul Duh este o creatură, pentru ca, în felul acesta, ori să se micșoreze numărul lor și să se întoarcă rușinați la adevăr, ori, dacă totuși mai stăruie în rătăcire, să-și regăsească credința când vor vedea cât de puțini au mai rămas. Deocamdată să nu le cerem nimic mai mult, ci să propunem fraților care voiesc să se unească cu noi să recunoască Simbolul stabilit la Sinodul din Niceea, iar dacă primesc acest lucru, să le cerem doar atât: să nu spună despre Sfântul Duh că ar fi o creatură, nici să nu intre în comuniune cu cei care susțin acest lucru. Vă rugăm să nu le cereți mai mult decât atâta, pentru că sunt convins că, în urma contactelor îndelungate și a strădaniilor pașnice, orice ar mai trebui pentru clarificarea lucrurilor ni-l va dărui Dumnezeu, Care „toate le lucrează spre binele celor ce-l iubesc pe El” (Rom. 8:28)” (Sfântul Vasile cel Mare, Epistole, trad. pr. Teodor Bodogae, col. PSB, vol.3, Editura Basilica, București, 2010, p.198) Soluția identificată de Sfântul Vasile cel Mare pentru rezolvarea unei probleme extrem de complicate se dovedește simplă și clară. Baza unirii dintre ortodocși și cei care doresc să treacă la ortodoxie de la diferite erezii trebuie să fie recunoașterea Simbolului de credință notat la primul Sinod Ecumenic. Celelalte condiții esențiale care trebuie cerute sunt: neconsiderarea Sfântului Duh drept creatură și respingerea comuniunii cu cei care declară acest lucru. Sfântul Vasile cel Mare era foarte conștient de faptul că puțini înțelegeau în realitate felul în care există Sfânta Treime și nu înțelegeau efectiv ce înseamnă consubstanțialitatea Persoanelor fără a le confunda între ele. Pentru aceștia era suficient să declare că nu acceptă afirmația că Sfântul Duh este o simplă creatură și îi resping pe cei care afirmă aceasta, recunoscând în același timp validitatea Simbolului de credință notat la Niceea.

Botez și mărturisire de credință

În epistola 159 adresată unui nobil pe nume Eupaterios și fiicei acestuia notată în jurul anului 373, Sfântul Vasile cel Mare afirmă: „Noi credem cum ne-am botezat și după cum credem, așa și preamărim. Așadar, așa cum ne-a fost dat să facem botezul în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh, tot astfel facem și mărturisirea de credință, după cum se face acest botez, și cinstirea pe care o aducem e la fel cu această credință, preamărind Duhul Sfânt împreună cu Tatăl și cu Fiul, pentru că noi credem că El nu-i străin de firea cea dumnezeiască. Ceea ce e depărtat, ca și cum ar fi străin după fire, nu s-ar putea împărtăși de aceeași cinstire. Cât despre cei care spun că Duhul Sfânt este creatură, ne e mai milă de ei decât de niște oameni care, din pricina acestui cuvânt, cad în greșeala de neiertat de a huli împotriva Duhului Sfânt” (pp.246-247). Legătura între formula de botez și esența mărturisirii de credință nu poate fi înlăturată. De vreme ce suntem botezați în numele Sfintei Treimi, este clar că Sfântul Duh nu poate reprezenta o simplă creatură. De asemenea, Sfântul Vasile cel Mare asociază această afirmație privind creaturalitatea Sfântului Duh cu păcatul de neiertat împotriva Acestuia. Desigur, el nu insistă în aceste epistole care precedă tratatul său Despre Duhul Sfânt, notat în 375, asupra consubstanțialității dintre Sfântul Duh, Tatăl și Fiul și face aceasta din simplul motiv că nu venise încă perioada propice pentru acest lucru. Odată cu anul 375, însă, mulți arieni se întorseseră la dreapta credință, iar problema Sfântului Duh putea fi, în cele din urmă, tratată mai în detaliu. Vom continua analiza pnevmatologiei ortodoxe prezente în epistolele Sfântului Vasile cel Mare și în materialul următor. (Articol publicat în Ziarul Lumina din 9 iunie 2010, semnat de Adrian Agachi)

Comentarii Facebook


Știri recente

Mănăstirea Mușinoaele are un nou stareţ

Ieromonahul Sofronie Nechita este noul stareţ al Mănăstirii Mușinoaele din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei. Părintele a fost prezentat obştii duminică de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, care şi-a exprimat convingerea că noul stareţ va continua cu aceeași…