Drumul Crucii de la Mănăstirea Hadâmbu

Mănăstirea Hadâmbu a devenit, ieri, 14 septembrie 2012, loc de pelerinaj pentru circa 2.500 de credincioși din Iași, din județele învecinate, dar și din zone îndepărtate ale țării, care au ținut să fie prezenți la un eveniment unic în țara noastră – sfințirea, în aceeași zi, a paisprezece troițe – și la un pelerinaj unic în zona Moldovei – parcurgerea Drumului Crucii de la Mănăstirea Hadâmbu, informează Ziarul Lumina, Ediția de Moldova.

Cele 14 troițe, care se înșiră de la baza dealului și până în apropierea Mănăstirii Hadâmbu, fac amintire de Drumul Crucii, un drum străbătut în grele chinuri acum aproape 2000 de ani de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, de la Pretoriu până pe Golgota.

Deloc întâmplător, evenimentul a avut loc de sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci și tot deloc întâmplător numărul troițelor de la Mănăstirea Hadâmbu coincide cu cele 14 opriri ce amintesc de evenimentele referitoare la judecata, osândirea și condamnarea Mântuitorului la moarte, dar și de punerea în mormânt și Învierea Domnului.

‘Prin această procesiune, am săvârșit și noi, simbolic, acel drum al Golgotei’

Evenimentele religioase prilejuite de sfințirea celor 14 troițe au început de joi, 13 septembrie, când s-a oficiat slujba Vecerniei unită cu Litia, iar ieri, de la ora 8:30, mulțimea de credincioși a asistat la Sfânta Liturghie, oficiată de Preasfințitul Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, și de PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, alături de un numeros sobor de preoți și diaconi. După săvârșirea Sfintei Liturghii, soborul de ierarhi, monahi, preoți și diaconi a sfințit, rând pe rând, troițele, în prezența ctitorilor, mulți dintre ei fii duhovnicești ai părintelui stareț arhim. Nicodim Gheorghiță, și a credincioșilor care în cântece de laudă înălțate Maicii Domnului au urcat Drumul Crucii până la poalele Mănăstirii Hadâmbu.

‘Iată că, prin această procesiune, am săvârșit și noi, simbolic, acel drum al Golgotei, purtând fiecare în spate crucea pe care Domnul nostru Iisus Hristos a așezat-o pe umerii noștri. Și iată că, astăzi, se adaugă o altă tradiție acestui loc binecuvântat de Dumnezeu și vă invităm ca, prin prezența noastră aici, clerici și credincioși, să statornicim tradiția ca în fiecare an să fim aici, pe dealul acesta, și să parcurgem Drumul Crucii, rugându-L pe Domnul Hristos să ne întărească în a ne purta fiecare propria cruce’, a subliniat, în cuvântul adresat credincioșilor la finalul slujbei de sfințire a troițelor, Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

‘Ne dorim ca pelerinajul pe Drumul Crucii să devină o tradiție’

Ideea realizării unui Drum al Crucii la Mănăstirea Hadâmbu, după modelul celui de la Ierusalim, a început a se concretiza încă din anul 2007, prin ctitorirea de către Primăria comunei Mironeasa, pe teritoriul cărei este amplasată mănăstirea, a unei troițe ștefaniene cu trei brațe, după modelul crucii pe care o purta la piept Voievodul Ștefan cel Mare și Sfânt.

Ulterior, mai mulți creștini, ucenici ai părintelui stareț, au îmbrățișat dorința duhovnicului lor, aducându-și fiecare obolul la ctitorirea celor paisprezece troițe. Realizat în decursul a cinci ani, cu multă jertfă, Drumul Crucii de la Mănăstirea Hadâmbu a devenit o realitate mult dorită de inițiatorul lui, o șansă în drumul spre mântuire a ctitorilor și o mare nădejde și mângâiere pentru pelerinii ce se îndreaptă spre mănăstire.

‘Nu găsesc cuvinte să-I mulțumesc Milostivului Dumnezeu, văzând această ogradă care era acum 20 de ani pustie… Acum 20 de ani pășeam cu mare greutate pe acest drum spre mănăstire, pe care nici cu căruța nu se putea merge, urcând materialele cu sacii în spate. Binecuvântarea lui Hristos Dumnezeu a făcut să înflorească acest sfânt așezământ și acum ne-a îndeplinit și marea dorință de a avea un Drum al Crucii și la noi în Moldova. Acest loc sfânt a revenit la viață, la lumină, cu ajutorul lui Dumnezeu, prin purtarea de grijă a Maicii Domnului și prin dragostea și ajutorul credincioșilor, care sunt podoaba Bisericii noastre. Ne dorim ca pelerinajul pe Drumul Crucii să devină o tradiție în Moldova și, cu voia Domnului, să menținem această rânduială an de an’, a spus arhim. Nicodim Gheorghiță, starețul Mănăstirii Hadâmbu.

Comentarii Facebook


Știri recente