DREPT LA REPLICĂ: Invidia nu se vindecă ușor!

Biroul de presă al Patriarhiei Române ne informează:

În legătură cu articolul purtând titlul Fratele Patriarhului trece la catolicism, apărut sub semnătura domnului Gerhald Ernst în săptămânalul Adevărul de Duminică din 6 iunie 2010, facem următoarele precizări:

Casa părintească a familiei Ciobotea din satul Dobrești, comuna Bara, județul Timiș, a fost folosită în exclusivitate de către domnul Gheorghe Ciobotea după trecerea la cele veșnice a mamei, Stela (1975) și mutarea tatălui, Alexie, la Lugoj (1977), apoi la București (1979), pentru a fi îngrijit de către fiica acestuia, doamna Floare (Ciobotea) Vișan. Timp de peste 30 de ani, domnul Gheorghe Ciobotea a locuit cu familia sa în casa părintească, perioadă în care a demolat șase anexe ale gospodăriei pe care le-a valorificat în interes propriu. Casa a fost lăsată să se degradeze astfel încât, din cauza condițiilor improprii de locuit, domnul Gheorghe Ciobotea a abandonat casa părintească și s-a mutat în clădirea sediului fostului C.A.P. din localitate, construită pe un teren care a aparținut familiei Alexie și Stela Ciobotea.

În anul 2003, Preafericitul Părintele Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, a dorit să restaureze casa și să o dea în folosința mănăstirii cu hramurile Cuvioasa Parascheva și Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, pe care a înființat-o în localitatea Dobrești ca mănăstire a Arhiepiscopiei Timișoarei. Ceilalți doi frați, Gheorghe și Floare, au renunțat la părțile de moștenire din casă și grădină prin acte legale, fiind prezent personal la notariat și domnul Gheorghe Ciobotea, care, în schimb a primit el singur cele două hectare de pădure moștenite de cei trei frați de la părinții lor.

Ca urmare, Patriarhul României a refăcut casa cu ajutorul unor prieteni și a dat-o în folosința mănăstirii, împreună cu grădina casei. Ulterior, cu sprijinul financiar al Preafericirii Sale, mănăstirea a cumpărat un teren în apropierea satului Dobrești pe care a început construirea bisericii mănăstirii. Până la finalizarea construirii bisericii, mănăstirea a folosit și folosește ca lăcaș de cult vechea biserică din lemn a satului, monument istoric. Consiliul județean Timiș a alocat anul trecut (2009) fonduri pentru asfaltarea drumului care face legătura între satul Dobrești și centrul comunei Bara, tocmai pentru că apreciază prezența și activitatea mănăstirii în această zonă, ținând cont de faptul că Banatul este o regiune săracă în mănăstiri.

Adesea, Părintele Patriarh Daniel a trimis ajutor material și financiar atât obștii monahale (formată din cinci monahi veniți aici de la mănăstirea Sihăstria, județul Neamț), cât și familiei domnului Gheorghe Ciobotea. Din păcate, domnul Gheorghe Ciobotea a devenit ostil prezenței mănăstirii în localitate și invidios pe faptul că monahii sunt ajutați în activitatea lor de către Patriarhul României. Din acel moment, a fost greu de comunicat cu domnia sa, care a hotărât să nu mai meargă la biserica din sat, ci la alte biserici din localitățile învecinate.

În acest context, mai precizăm faptul că domnul Gheorghe Ciobotea a refuzat departajarea între frați a terenurilor agricole moștenite de la părinți, de teama donării către mănăstire a terenurilor care revin de drept fratelui și surorii sale. În prezent, toate aceste terenuri agricole moștenite de la părinți pot fi folosite în exclusivitate de către domnul Gheorghe Ciobotea, întrucât el locuiește în sat cu familia sa.

În ceea ce îi privește pe fiii domnului Gheorghe Ciobotea, anume Dan – Cristian și Gheorghe – Sorin, Patriarhul României s-a întâlnit cu aceștia cu prilejul unor vizite anterioare la Dobrești. În mod surprinzător, însă atunci când s-a găsit un loc de muncă pentru fiul cel mare al domnului Gheorghe Ciobotea la o fabrică de pâine din Lugoj, acesta a refuzat, iar neacceptarea la muncă pe șantierul mănăstirii a celor doi fii ai săi, așa cum susține domnul Gheorghe Ciobotea, este un neadevăr și o acuzație gratuită, întrucât nu au solicitat niciodată mănăstirii acest lucru.

Așadar, se constată permanent că invidia este o boală sufletească foarte greu de vindecat.

Referitor la alte dezinformări din articolul citat, care nu-i fac cinste jurnalistului Gerhald Ernst, mai precizăm că autoturismul VW Phaeton de culoare albă, care i-a atras atenția, nu este nici unul personal și nici închiriat de Patriarh cu prilejul întâlnirii de la Lugoj, ci a fost pus la dispoziție de o persoană particulară, în semn de prețuire pentru Patriarhul României.

La începutul întâlnirii cu foștii colegi de liceu, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oferit în dar liceului nu o Cruce de aur, cum greșit se afirmă în articol, ci o Cruce de lemn argintată purtând în mijloc chipul Mântuitorului Iisus Hristos răstignit și înviat, primită recent, în dar, în timpul vizitei sale canonice la comunitățile ortodoxe românești din Spania, o Sfântă Scriptură, ediția jubiliară 2008 și câteva cărți pentru biblioteca Colegiului. Patriarhul României a mai oferit foștilor colegi de liceu câte o carte privind Crezul ortodox și mici daruri cu semnul Crucii patriarhale, ținând cont de faptul că anul 2010 a fost proclamat de Sfântul Sinod drept Anul omagial al Crezului Ortodox, ca îndemn la intensificarea credinței ortodoxe în Sfânta Treime și la mărturisirea Tainei Crucii și Învierii lui Hristos, Mântuitorul lumii.

În programul revederii de 40 de ani a absolvenților liceului „Coriolan Brediceanu” din Lugoj (1970 – 2010), inițial a fost prevăzută o slujbă de pomenire pentru profesorii și colegii trecuți la Domnul în cimitirul ortodox al municipiului Lugoj. Însă, „ora de dirigenție” fiind mai lungă datorită prezenței ambelor clase (profil real și uman), s-a decis ca slujba de pomenire să fie oficiată în frumoasa capelă a Colegiului, loc chiar mai potrivit pentru a participa la rugăciune și alte persoane din Colegiul „Coriolan Brediceanu”.

La agapa care a încheiat evenimentul, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rămas aproximativ o oră și jumătate, deoarece trebuia să ajungă la aeroportul din Timișoara și apoi, cu avionul, la București, unde avea alte obligații urgente.

În concluzie, ne întrebăm dacă jurnalistul Gerhald Ernst este doar invidios sau și malițios? În orice caz, sufletele mari sunt mărinimoase, iar cele mici…altfel.

Comentarii Facebook


Știri recente