DREPT LA REPLICĂ: BISERICA ESTE ACTIVĂ ÎN SOCIETATE NU DOAR PRIN CUVINTE

În legătură cu editorialul intitulat De-a prostituția, semnat de dl. Marius Vasileanu, publicat în suplimentul Aldine al cotidianului România Liberă, din data de 2 octombrie 2009, Patriarhia Română precizează:

Constatăm fără surprindere faptul că, în ciuda trecerii timpului, domnul Marius Vasileanu nu se dezminte și continuă practica de a-și exprima public propriile opinii înainte de o minimă documentare impusă de deontologia jurnalistică. De altfel, așa cum însuși a menționat public în primăvara acestui an într-o emisiune a unui post de televiziune cu acoperire națională, domnia sa urmărește activitatea Bisericii Ortodoxe Române doar de la televizor.

În consecință, atât pentru informarea editorialistului suplimentului „Aldine” al cotidianului România Liberă, cât și a publicului cititor, menționăm că în lucrarea pastoral-misionară (predică, cateheză, vizite pastorale) pe care preoții o desfășoară în comunitățile de credincioși, o atenție specială este acordată gravelor probleme sociale (traficul de persoane, consumul de drogruri, abandonul școlar, violența domestică, alcoolismul etc.), pentru că nu se poate recuperare socială, fără vindecare spirituală.

În acest sens, între anii 2001-2004, Patriarhia Română împreună cu Organizația Internațională pentru Migrație. Misiunea în România a desfășurat la nivel național un amplu program de informare și pregătire a preoților cu scopul prevenirii și combaterii traficului de persoane, precum și pentru acordarea de asistență victimelor și familiilor acestora. Datorită rezultatelor obținute, programul continuă din anul 2004 la nivelul fiecărei eparhii din cuprinsul Patriarhiei Române cu rezultate încurajatoare în majoritatea parohiilor unde există și cooperare cu instituțiile publice (Primărie, Școală, Poliție), atât în acordarea de asistență spirituală și socială, cât și în organizarea unor așezăminte sociale. Astfel, îl informăm pe domnul Marius Vasileanu că există de mai multă vreme Așezământul social pentru victimele traficului de persoane la Timișoara aparținând Mitropoliei Banatului, unde preoți și asitenți sociali ai Bisericii lucrează cu multă seriozitate la reabilitarea și reintegrarea victimelor prostituției.

Iar începând din toamna acestui an (2009) Patriarhia Română este angajată într-un proiect european care are ca scop creșterea capacității de a rezolva problemele legate de traficul de persoane și reintegrarea victimelor acestui fenomen în societate și pe piața muncii. Mai menționăm faptul că, între cele peste 450 de instituții sociale ale Bisericii, există centre ale căror beneficiari sunt copiii abandonați de victimele traficului de persoane.

Așadar, considerăm că, dacă ar fi cunoscut cel puțin în parte cele menționate succint mai sus, domnul Marius Vasileanu ar fi fost mai puțin tentat să acuze cu ușurință și aroganță presupusa inactivitate a Bisericii în ajutorarea persoanelor victime ale prostituției.

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMNE

Comentarii Facebook


Știri recente