Drept la replica al Patriarhiei Romane

În cotidianul ‘Ziua’ din data de 9 iunie 2008, în articolul intitulat „Tăcerea Patriarhului”, domnul Victor Roncea reproșează Preafericitului Părinte Patriarh Daniel că „refuză să ia o decizie în cazul Mitropolitului Banatului”, transferând, în mod vinovat și tendențios, Patriarhului României responsabilități ce revin, în exclusivitate, Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Pentru corecta informare a opiniei publice și lămurirea domnului Victor Roncea, Patriarhia Română face următoarele precizări:

– referitor la problema creată de către Înalt Preasfințitul Mitropolit Nicolae al Banatului prin împărtășirea la o Liturghie euharistică greco-catolică, Patriarhia Română nu a păstrat tăcerea, ci și-a expus punctul de vedere cu promptitudine și fără echivoc în conformitate cu principiile eclesiologice panortodoxe și disciplina sinodală internă prin două comunicate de presă date publicității în zilele de 27 mai, respectiv 2 iunie 2008, ultimul dintre acestea apreciat chiar de domnul Ciachir ca fiind ‘înțelept’. În plus, în cuvântul adresat la sfârșitul Sfintei Liturghii și a ceremoniei de proclamare solemnă a canonizării a nouă sfinții nemțeni, oficiate la Mănăstirea Neamț cu ocazia sărbătorii Înălțării Domnului (5 iunie 2008), Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a atras atenția asupra ‘pericolului slăbirii unității din interiorul Bisericii’ prin gesturi ecumenice nepotrivite;

– aceeași problemă a fost discutată împreună cu următorii membri ai Sinodului Permanent, convocați statutar de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la Mănăstirea Neamț în ziua de 6 iunie 2008: Înalt Preasfințitul Mitropolit Laurențiu al Ardealului, Înalt Preasfințitul Mitropolit Bartolomeu al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, Înalt Preasfințitul Teofan, Mitropolitul Olteniei și Mitropolit ales al Moldovei și Bucovinei, Înalt Preasfințitul Nicolae, Mitropolitul Banatului, Înalt Preasfințitul Petru, Mitropolitul Basarabiei, Înalt Preasfințitul Mitropolit Iosif al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, Înalt Preasfințitul Nifon, Arhiepiscop și Mitropolit al Târgoviștei, Preasfințitul Sofronie, Episcopul Oradiei, Preasfințitul Ioan, Episcopul Covasnei și Harghitei, Preasfințitul Vincențiu Ploieșteanu, Episcop Vicar Patriarhal și Secretarul Sinodului Permanent;

– potrivit Statutului pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, Sfântul Sinod este cea mai înaltă autoritate în toate domeniile de activitate ale Bisericii (art. 11), care examinează și soluționează orice problemă de ordin dogmatic, liturgic, canonic și pastoral-misionar (art. 14, lit. b), singura autoritate bisericească care hotărăște, cu o majoritate de două treimi din totalul membrilor săi, cu privire la trimiterea în judecată canonică a acelora dintre membrii săi care sunt învinuiți de abateri de la învățătura și disciplina Bisericii (art. 14, lit. p);

– în comunicatul de presă al Secretariatului Sinodului Permanent, dat publicității în ziua de 7 iunie 2008, se precizează: ‘în legătură cu situația creată prin împărtășirea Mitropolitului Banatului, la o Liturghie euharistică greco-catolică, Sinodul Permanent a luat act de cele relatate, cu regret, de către IPS Mitropolit Nicolae și, neavând competență decizională, a hotărât ca problema să fie înscrisă pe ordinea de zi a proximei ședințe a Sfântului Sinod, spre dezbatere și decizie’;

– constatăm cu indignare faptul că ziarul ‘Ziua’ sugerează conducerii Bisericii să promoveze atitudini dictatoriale și nu pe cele sinodale și conforme cu învățătura și Statutul Bisericii;

– Patriarhul României nu poate judeca ierarhii de unul singur în mod dictatorial și totalitar, ci trebuie să prezideze ședințele Sfântul Sinod, singurul for bisericesc abilitat în acest sens. Ca atare, la proxima ședință sinodală, programată pentru zilele de 8 – 9 iulie 2008, după instalarea tuturor episcopilor ortodocși români recent aleși și dorita reunificare a eparhiilor ortodoxe românești din cele două Americi, situația creată de Înalt Preasfințitul Mitropolit Nicolae al Banatului va fi înscrisă pe ordinea de zi spre dezbatere și decizie;

– Sfântul Sinod are responsabilitatea păstrării dreptei credințe în fața relativismului doctrinar sacramental și canonic, precum și datoria de a apăra unitatea internă a Bisericii în fața extremismului de tip sectar și a fanatismului justițiar.

– Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române nu poate lucra după principii subiective și arbitrare sau ca reacție la presiunile exercitate prin intermediul unor jurnaliști sau a unor persoane cu comportament dictatorial, ci își îndeplinește atribuțiile, cu respectarea prevederilor Statutului și Regulamentelor bisericești în vigoare.

Comentarii Facebook


Știri recente