Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, a oficiat ieri, 26 iunie, în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, slujba sfințirii drapelului național, potrivit radiorenasterea.ro. Evenimentul a avut loc după Sfânta Liturghie, în prezența credincioșilor si a autorităților locale și militare clujene. „Această zi în care cinstim drapelul național ne dă prilejul să ne coborâm încă odată în sufletul nostru și să fortificăm credința în Dumnezeu și dragostea față de valorile noastre naționale. Drapelul este un simbol – atunci când îl vedem ridicat oriunde pe catarg, suntem atașați de țara noastră, de neamul nostru și de valorile lui”, a precizat Părintele Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, în cuvântul rostit înainte de sfințire.
Cu ocazia Zilei Drapelului Național, tricolorul a fost coborât de pe catargul din Piața Avram Iancu sâmbătă seară și depus în altarul Catedralei Mitropolitane. După momentul sfințirii, pe platoul din fața Catedralei, s-a desfășurat ceremonia de arborare a drapelului, la care au participat sute de clujeni.
Înainte de arborare, drapelul României a fost binecuvântat de mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Andrei, după care steagul național a fost sărutat de reprezentanții administrației județene și locale – prefectul județului Cluj, Florin Stamatian, președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Radu Moisin, precum și de șeful Garnizoanei militare din Cluj.
Apoi drapelul a fost arborat în timp ce fanfara militară a intonat imnul național al României.
Ziua Drapelului Național a fost proclamată în anul 1998 și de atunci se sărbătorește în fiecare an, la data de 26 iunie.
Drapelul a fost decretat pentru prima oară ca simbol național de Guvernul revoluționar provizoriu din Țara Românească, în 1848.