Două zile de sărbătoare la Mănăstirea Secu

Hramul Mănăstirii Secu din județul Neamț a adunat anul acesta peste 1.000 de pelerini, care au asistat la slujba Sfintei Liturghii ce a fost oficiată cu acest prilej de trei ierarhi din Sfântul Sinod al Bisericii noastre. Sărbătoarea vechii așezări monahale a continuat și ieri, când au fost prăznuiți Sfântul Mitropolit Varlaam al Moldovei și Sfântul Ioan de la Râșca și Secu.

Mănăstirea Secu și-a serbat sâmbătă, 29 august 2009, de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, hramul. Programul liturgic a început vineri seara cu slujba Privegherii, oficiată într-o atmosferă duhovnicească, la lumina lumânărilor, de Înalt Preasfințitul Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care a vorbit la final despre semnificația acestei slujbe. În dimineața zilei de hram, moaștele Sfântului Ierah Varlaam au fost scoase în procesiune în curtea mănăstirii, pentru a fi venerate de către credincioși, urmând ca mai apoi să aibă loc slujba Sfântului Maslu, slujba Acatistului Sfântului Ioan Botezătorul și Ceasurile III și VI. Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de IPS Teofan, de PS Calinic Botoșăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, și de PS Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului, înconjurați de un sobor de 40 de preoți și diaconi. Vremea frumoasă a sfârșitului de vară a completat frumusețea sărbătorii de la Mănăstirea Secu, la care au asistat și autorități locale și județene. În cadrul Sfintei Liturghii, monahul Iustin Câmpanu a fost hirotonit diacon, iar ieromonahul Damaschim Avătăjiței, egumenul Schitului Băiceni, al Mănăstirii Secu, a fost ridicat la rangul de protosinghel. Cuvântul de învățătură din cadrul Sfintei Liturghii a fost ținut de PS Calinic Botoșăneanul, care a vorbit despre semnificațiile Evangheliei citite în ziua de prăznuire a Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, dar și despre păcatul desfrânării, în care a căzut Irod.

La finalul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Teofan a făcut referire la două mesaje pe care Biserica le transmite în ziua de 29 august, de sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul. „Mesajul Sfântului Ioan Botezătorul este acela de a crede în Hristos și de a ne pocăi. Să sporească în casele frățiilor voastre credința în Hristos și conștiința mărturisirii propriilor păcate”, a spus Înalt Preasfințitul Teofan, care a citit la final o rugăciune de dezlegare. Arhim. Vichentie Amariei, starețul Mănăstirii Secu, a mulțumit ierarhilor, preoților și credincioșilor prezenți la hram, îndemnându-i pe pelerini să participe la slujba Sfintei Liturghii, care a avut loc ieri în cinstea Sfântului Mitropolit Varlaam al Moldovei și a Sfântului Ioan de la Râșca și Secu.

Cei peste 1.000 de credincioși prezenți la sărbătoarea Mănăstirii Secu au participat la slujba Sfintei Liturghii și s-au închinat la moaștele Sfântului Varlaam, rugându-se pentru sănătate și mulțumind lui Dumnezeu pentru binefacerile primite. „Am venit cu drag la slujba de hram a Mănăstirii Secu și m-am rugat la Dumnezeu, că la El e toată nădejdea. Ne-am închinat la sfintele moaște, dar și în biserică, unde am lăsat și un pomelnic. Suntem din zona Neamțului și venim des la această frumoasă mănăstire”, a declarat Ana Manole, din Grumăzești. „Am știut că este hramul Mănăstirii Secu și am venit să particip la slujbă. Ne-am rugat pentru sănătatea copiilor. Suntem în pelerinaj la mai multe mănăstiri din zona Moldovei”, ne-a spus Valeria Moroz, din Iași. „Am ascultat slujba Sfintei Liturghii, care a fost deosebită. Ne-am închinat la racla în care se află moaștele Sfântului Varlaam. Cu ajutorul Bunului Dumnezeu vom rămâne în zonă pentru a participa la cel de-al doilea hram al Mănăstirii Secu, când sunt pomeniți doi mari sfinți români”, ne-a relatat Petru Taciuc, din Pașcani.

Sursa: ziarullumina.ro

Comentarii Facebook


Știri recente