Două zile de hram la Mănăstirea Tazlău

Mănăstirea Tazlău din județul Neamț, aflată la 34 de kilometri de orașul Piatra Neamț, spre municipiul Moinești, își serbează în zilele de 8 și 9 septembrie hramul, potrivit Ziarul Lumina. În această seară, de la ora 18:00, se va oficia slujba Privegherii în cinstea Nașterii Maicii Domnului de către un sobor de preoți. Mâine dimineață, Sfânta Liturghie va fi precedată de Ceasuri, Taina Sfântului Maslu și Acatistul Nașterii Maicii Domnului. Mâine seară, se va sluji Privegherea în cinstea Sfântului Cuvios Chiriac de la Tazlău, care este al doilea ocrotitor al așezării monahale. Duminică, 9 septembrie, se va oficia Sfânta Liturghie de către un sobor de preoți, iar la final va fi săvârșit Parastasul pentru ctitori. ‘Așteptăm la hramul mănăstirii noastre pe credincioșii care au evlavie la Maica Domnului și la Sfântul Cuvios Chiriac de la Tazlău. Nădăjduim că prin rugăciunile Maicii Domnului și ale Sfântului Cuvios Chiriac Dumnezeu să împlinească cererile pelerinilor și binefăcătorilor mănăstirii noastre’, a spus protos. Iosif Chiriac, starețul Mănăstirii Tazlău.

Manastirea Tazlau este ctitorie a Sfantului Stefan cel Mare si a fost mentionata din punct de vedere documentar pentru prima data in 1458. Pictura bisericii a fost refacuta in 1859. Manastirea Tazlau a fost mistuita de un incendiu in 1879 si refacuta ca biserica parohiala in 1895. A revenit la statutul de manastire in 1990.

Comentarii Facebook


Știri recente

Biserica îşi va aduce contribuţia la proiectul european: Pr. Sorin Şelaru despre „Conferința privind viitorul Europei”

În contextul programului „Conferința privind viitorul Europei”, Pr. Sorin Şelaru, directorul Reprezentanţei Bisericii Ortodoxe Române pe lângă Instituţiile Europene, a declarat că „Biserica Ortodoxă este pregătită să fie prezentă la toate nivelurile, deschisă dialogului, pentru…