Două noi biserici vor fi construite în Cluj-Napoca

Comisia de urbanism a Primăriei Cluj-Napoca a aprobat proiectele tehnice pentru două lăcașuri de cult ce urmează a fi construite în municipiul Cluj-Napoca.

Primul lăcaș de cult va fi ridicat în Parohia ‘Sfântul Ioan Gură de Aur’, pe strada Porțile de Fier, din cartierul Mănăștur. Preotul paroh Marian Bogdan a menționat că acesta se va ridica pe terenul pe care Arhiepiscopia Clujului l-a primit din partea primăriei, în folosință gratuită, cu o suprafață de 918 metri pătrați. Lăcașul de cult va fi în formă de cruce grecească cu trei abside, două laterale și una spre răsărit, în care se va afla altarul. Parohia ‘Sfântul Ioan Gură de Aur’ a fost reînființată pe 19 decembrie 2011, ca urmare a dorinței credincioșilor din zona aflată între străzile Plopilor, Calea Florești, Tășnad și Arinilor. ‘Este o parohie mare, având 2.000 de persoane, pe care le-am vizitat cu ocazia sărbătorilor de iarnă, precum și două școli și o grădiniță’, a declarat pentru „Ziarul Lumina” pr. paroh Marian Bogdan.

Cea de a doua biserică va deservi Parohia ‘Învierea Domnului’ și va fi construită pe Strada Viilor din cartierul Zorilor, după cum a arătat pr. paroh Nicolae Dura, care a primit, din septembrie 2010, sarcina de a ridica noul edificiu. Construcțiile celor două biserici vor demara imediat după obținerea autorizației.

Comentarii Facebook


Știri recente