Locul unde în 1990 era o miriște pe care se mai semăna grâu, în 1991 avea să devină terenul pe care s-a înălțat una dintre cele mai frumoase mănăstiri din județul Bacău. Părticele din moaștele Sfântului Emilian de la Durostorum, precum și ale Sfântului Teodosie cel Mare, ale Sfântului Grigorie Decapolitul, ale Sfintei Filofteia și ale Sfintei Mucenițe Chiriachi sunt expuse spre închinarea credincioșilor în singura biserică din cuprinsul Patriarhiei Române ce poartă hramul Sfântului Emilian de la Durostorum. Luni, Sfânta Liturghie va fi săvârșită aici de Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.
Rugăciunea și munca asiduă au făcut ca pe miriștea cultivată ici colo cu grâu, în apropierea orașului Buhuși, să renască o străveche vatră de sihăstrie, mănăstirea Ciolpani, una dintre cele mai frumoase din cuprinsul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. Luni, 18 iulie, aici va fi sărbătoarea Sfântului Emilian de la Durostorum, patronul bisericii, și serbarea a 20 de ani de la ridicarea noii așezări monahale. Două decenii de eforturi, poate supraomenești pentru unii, dar firești pentru maicile care au hotărât să-și dedice viața slujirii lui Hristos. ‘Când am venit aici, era o miriște pe care se semănase grâu. În aprilie 1991, s-a pus piatra de temelie a mănăstirii, iar de atunci, prin grija părintelui Emilian, starețul de la Mănăstirea Runc, în fiecare zi s-a oficiat Sfânta Liturghie. Încet s-a ridicat toată mănăstirea’, și-a amintit maica stareță Lucia Chirvasă. Greutățile întâmpinate de maici, până au văzut lucrările de construcție finalizate, au devenit istorie. Un trecut asimilat încercărilor pe care Dumnezeu le rânduiește fiecăruia spre mântuire. ‘Dacă te lași în voia lui Dumnezeu, nu ți se pare nimic greu’, a explicat stareța de la Ciolpani. Imaginea actualei mănăstiri fascinează atât pelerinul, cât și simplul trecător ajuns în zonă. Un zid de piatră înalt împrejmuiește mănăstirea. ‘Este lung de patru sute de metri și este ridicat din piatră de râu adusă de pe Tazlău’, a explicat o maică. Iar dincolo de poartă, un spațiu transfigurat într-o oază de flori, curățenie și bună cuviință: biserica mare, un paraclis, chilii, numeroase alei pline cu flori și multe altele, decupate parcă din Pateric și așezate aici, pe dealurile ce împrejmuiesc orașul Buhuși.
În cimitirul situat la marginea mănăstirii se păstrează și biserica ridicată de Teodor Cantacuzino. O bisericuță de lemn ce pare a veghea odihna celor adormiți. Deasupra intrării, o inscripție cu caractere chirilice menționa vechimea lăcașului. ‘Bisericuța are hramul ‘Sfântul Nicolae’. A fost restaurată în urmă cu câțiva ani, deoarece era într-un stadiu avansat de degradare’, ne-a spus maica stareță Lucia Chirvasă. În interior priveghează câteva icoane pictate pe lemn, restaurate. Aici se mai oficiază slujbe, însă rar, cel mai adesea în zilele de hram.
Tradiția spune că, în jurul anului 1590, un sulițaș al domnitorului Petru Șchiopu, pe nume Ciolpan, a renunțat la slujba de ostaș și s-a retras pe aceste meleaguri, ridicând un schit: Schitul Ciolpani. Moartea lui a însemnat și căderea în uitare a micuțului lăcaș de rugăciune. Abia în 1730, impresionat de starea jalnică a schitului, medelnicerul Teodor Cantacuzino, ajutat de frații săi, a construit o bisericuță din lemn de stejar, cu hramul ‘Sfântul Nicolae’. Căutându-și pacea interioară, departe de zbuciumul existenței cotidiene, maicile ascultă și ele, cu grijă și îndurerare, plângerile oamenilor, nu puțini, care trec pragul mănăstirii. ‘Problemele și greutățile apar din cauza faptului că oamenii se îndepărtează de Dumnezeu. Și, dacă se vorbește de o criză, aceasta este una singură: criza spirituală, a omului fără credință, fără Dumnezeu’, a explicat stareța Lucia Chirvasă, care, alături de cele 60 de maici, se pregătește luni, 18 iulie, să serbeze patronul spiritual al mănăstirii, alături de PS Episcop Ioachim Băcăuanul și, bineînțeles, de sute de credincioși din toată țara. (Articol publicat în „Ziarul Lumina”, Ediția de Moldova din datade 16 iulie 2011)
