Două decenii de la salvarea de la distrugere a vechii biserici a mănăstirii Râmeț

Mănăstirea Râmeț a găzduit ieri, 8 august a.c., manifestarea dedicată împlinirii a două decenii de la salvarea de la distrugere a vechii biserici a mănăstirii, important monument de arhitectură românească din veacul al XIV-lea.

Aniversarea a fost marcată printr-o slujbă de Te Deum, oficiată de către Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei, chiar în biserica veche. Alături de obștea mănăstirii, au fost prezenți membrii colectivului care a realizat lucrarea, în frunte cu dr. ing. Eugen Iordăchescu, în prezent consilier în cadrul sectorului Catedrala Mântuirii Neamului al Patriarhiei Române.

Situată pe Valea Geoagiului, în sudul Carpaților Apuseni, aproape de biserica fostei episcopii din Geoagiul de Sus, vechea biserică a mănăstirii Râmeț era deseori afectată de inundații, provocate de revărsarea râului Geoagiu. În 1988, Preasfințitul Emilian, Episcop de Alba Iulia, a solicitat ajutorul specialiștilor care au reușit să execute lucrarea deosebit de importantă și dificilă prin care, sfântul locaș periclitat de umezeală și îngropat în pământ, a fost ridicat 2,08 m. Desfășurată în plină eră comunistă, lucrarea realizată sub coordonarea dr. ing. Eugen Iordăchescu, a permis salvarea de la distrugere a unuia dintre cele mai vechi lăcașuri de cult din țara noastră.

( Sursa: Radio TRINITAS)

Comentarii Facebook


Știri recente