Doisprezece ierarhi, membri ai Sfântului Sinod, au oficiat slujba înmormântării Preasfințitului Ioachim Mareș

La Catedrala episcopală din Huși a fost oficiată astăzi, 27 aprilie, slujba înmormântării vrednicului de pomenire, Preasfințitul Părinte Episcop Ioachim Mareș. Slujba a fost oficiată pe un podium amenajat lângă Catedrala episcopală din Huși de un sobor de 12 ierarhi: Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și locțiitor de Episcope al Hușilor, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfințitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, Preasfințitul Epifanie, Episcopul Buzăului și Vrancei, Preasfințitul Calinic, Episcopul Argeșului și Muscelului, Preasfințitul Casian, Episcopul Dunării de Jos, Preasfințitul Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Ambrozie, Episcopul Giurgiului, Preasfințitul Visarion, Episcopul Tulcii, Preasfințitul Calinic Botoșăneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, Preasfințitul Ioachim Băcăoanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Romanului și Preasfințitul Corneliu Bârlădeanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Hușilor.

La finalul slujbei au fost citite mesaje de condoleanțe. Primul mesaj a fost cel al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, mesaj prezentat de Preasfințitul Ioachim Băcăoanul.

Sursa: Radio TRINITAS

Comentarii Facebook


Știri recente