Doi ierarhi au resfințit Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Fălticeni

Biserica ‘Adormirea Maicii Domnului’ din Fălticeni a fost resfințită, duminică, de Înalt Preasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, și de Preasfințitul Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord. Sfântul lăcaș a suportat, în ultimii ani, mai multe lucrări de reconsolidare și înfrumusețare, care au fost susținute de enoriașii din parohie.

Mii de fălticeneni au participat, în urmă cu două zile, la slujba de resfințire a Bisericii ‘Adormirea Maicii Domnului’ din Protopopiatul Fălticeni. Ploaia nu i-a împiedicat pe credincioși să se roage, alături de Înaltpreasfințitul Pimen, Preasfințitul Macarie și de soborul de preoți și diaconi, în jurul unuia dintre cele mai frumoase lăcașuri de cult din Fălticeni. Slujba de sfințire a început, după rânduială, mai întâi la exteriorul bisericii și a continuat în interior. ‘După ce episcopii s-au îmbrăcat în veșminte albe, s-au încins cu prosoape tradiționale, așa cum este rânduiala, am purces la resfințirea bisericii a cărei prime târnosiri a avut loc în anul 1827. Sfânta masă a fost îmbrăcată cu cămăși de in, dar și cu îmbrăcămintea specială realizată de maicile de la Mănăstirea Cămârzani’, a declarat pr. paroh Adrian Brădățanu.

Sfânta Liturghie, încununată prin prezența miilor de credincioși

Sfânta Liturghie a avut loc pe un podium special amenajat lângă lăcașul de închinăciune și a fost oficiată de către cei doi ierarhi amintiți, înconjurați de un sobor de 30 de preoți și diaconi. Deși ploaia nu s-a oprit, oamenii au venit în număr mare la această slujbă, astfel încât esplanada din fața sfântului lăcaș era plină. La final, Preasfințitul Macarie a ținut un cuvânt de învățătură în care a punctat semnificațiile Sfintei Evanghelii din Duminica a VII-a după Paști, dar și importanța prăznuirii Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic. În cadrul slujbei, diac. Teodor Brădățanu a fost hirotonit preot pe seama Bisericii ‘Adormirea Maicii Domnului’, iar tânărul Dumitru Irimia a fost hirotonit diacon. ‘Aceste două hirotonii au fost două motive în plus de bucurie pentru noi, participanții la slujba de resfințire. Un alt motiv de bucurie a fost acela că PS Macarie ne-a fost coleg la Seminar, iar la sărbătoarea de ieri (n.r. – duminică) au venit mai mulți preoți colegi care s-au revăzut cu Preasfinția Sa’, a mai relatat pr. paroh Adrian Brădățanu, care a primit din partea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților rangul de iconom stavrofor, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Moldova.

‘Lucrările au fost susținute, în proporție de 90%, de credincioșii din parohie’

Biserica ‘Adormirea Maicii Domnului’ a fost ctitorită de Matei Gane în anul 1827 în stil catolic. Din anul 2000 au început renovările prin adaosul unui pridvor cu stâlpi după care au fost înălțate două abside. Acoperișul a fost modificat în totalitate, fiind adăugată streașina după stilul moldovenesc. Deasupra pridvorului s-au ridicat două turnuri din lemn, iar în interior s-a decapat tencuiala veche și s-a tencuit din nou, după care s-a repictat de frații pr. Dumitru și pr. Neculai Mihoc. În același timp a fost renovat mobilierul vechi, cafasul, catapeteasma și stranele. Pardoseala a fost realizată din parchet masiv de stejar. De asemenea, temelia sfântului lăcaș a fost placată cu piatră naturală adusă din Grecia. ‘Lucrările au fost susținute, în proporție de 90%, de credincioșii din parohie, iar restul fondurilor au provenit de la sponsori, prieteni sau binefăcători. S-au făcut mai multe colecte pe timpul verii la care am participat și eu’, a mai spus pr. paroh.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente

Lucrările Adunării Naţionale Bisericeşti | FOTO

Astăzi, 20 februarie 2019, în Aula Magna Teoctist Patriarhul din Palatul Patriarhiei, au  avut loc lucrările Adunării Naţionale Bisericeşti. Înainte de începerea lucrărilor membrii Adunării Naţionale Bisericeşti au participat împreună cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în Catedrala Patriarhală,…