Dogmele ca bază a credinței (I)

Perioada cuprinsă între primele două Sinoade Ecumenice a prilejuit dezbateri aprinse și conflicte încheiate deseori într-un mod brutal între ortodocși și arieni. Surprinde, fără îndoială, concluzia cercetătorilor moderni care afirmă că, în această perioadă, chiar și Sfinții Părinți implicați au avut nevoie de o perioadă de timp pentru a accepta validitatea termenului de consubstanțialitate, sau, așa cum este precizat în Crez, deoființă.

Atât Sfântul Atanasie cel Mare, cât și Sfinții Chiril al Ierusalimului și Vasile cel Mare au desfășurat o argumentație solidă în jurul acestui cuvânt, pentru a nu cădea în capcana modalismului ascuns proliferat de episcopul Marcellus de Ancyra. În următoarele materiale vom discuta contribuția importantă a Sfântului Chiril al Ierusalimului, urmând ca, în cursul articolelor ulterioare, să ne concentrăm asupra Sfântului Vasile cel Mare.

Rezervele Sfântului Chiril privind termenul de consubstanțial

Despre Sfântul Chiril al Ierusalimului (313-387) am mai discutat în cadrul unui material anterior și nu vom mai insista asupra aspectelor precizate acolo. Catehezele sale reprezintă una dintre cele mai cunoscute și citite opere patristice de-a lungul istoriei Bisericii. Cu toate acestea, așa cum am subliniat și în trecut, Sfântul Chiril nu a receptat de la bun început termenul de consubstanțial, tocmai datorită acuzelor de modalism aduse arienilor. Trebuie să explicăm aici, cât mai simplu posibil, de ce putea fi acest cuvânt interpretat într-un asemenea sens. În primul rând, prin afirmarea consubstanțialității sau deoființimii Tatălui și a Fiului, lipsită de precizarea unei distincții în două Persoane diferite, care au totuși aceeași Ființă, se ajungea la formula modalistă a lui Sabelie. Nu știm când s-a născut acest eretic, dar murise deja în jurul anului 257. Sabelie afirma deplina identitate a Fiului cu Tatăl, declarând că există un singur Dumnezeu care se manifestase când ca Tată, când ca Fiu în cursul istoriei. Spre exemplu, episcopul Marcellus de Ancyra, în cursul primului Sinod Ecumenic apărase deoființimea Fiului cu Tatăl, dar o făcuse într-un mod strict modalist, lucru pentru care va fi condamnat mai târziu. De aceea, a durat mult timp după încheierea primului Sinod Ecumenic pentru ca termenul să fie acceptat. Plauzibilitatea sa era încă neclară. Au fost necesare mai multe lucrări și întâlniri pentru ca deoființimea Fiului și a Tatălui să fie înțeleasă corect și nu într-o direcție modalistă. Meritul Sfinților Chiril al Ierusalimului și Vasile cel Mare este incontestabil în această direcție.

‘Esența credincioșiei constă din învățături drepte și fapte bune’

Este foarte interesantă modalitatea în care Sfântul Chiril prezintă credința creștină catehumenilor. Trebuie precizat că, dintre cele 23 de cateheze, 18 sunt baptismale, iar 5 mistagogice. Cele baptismale erau adresate catehumenilor (păgâni sau iudei aflați în perioada pregătitoare de dinaintea botezului) înainte de Botez, iar cele mistagogice erau adresate celor proaspăt botezați și trecuți la credința creștină. Primele trei cateheze reprezintă o introducere în realitatea ascetică a creștinismului. Chemarea lui Dumnezeu adresată catehumenilor, pe care ei se pregătesc să o împlinească botezându-se, nu se încheie odată cu săvârșirea Botezului. Păcatele se curăță prin Botez, dar posibilitatea de a păcătui rămâne în continuare. Sfântul Chiril încearcă să îi pregătească pe catehumeni și pentru ispitele care vor urma Botezului, dar nu doar în privința încercărilor ascetice, ci și în privința celor legate de propria credință. De aceea, în prologul catehezei a IV-a, precizează următoarele: ‘Esența credincioșiei constă din două lucruri: din învățături drepte și din fapte bune. Nici învățăturile nu sunt bine primite de Dumnezeu fără fapte bune și nici faptele săvârșite fără învățături drepte nu sunt primite de Dumnezeu. Care este folosul de a cunoaște învățăturile despre Dumnezeu, dar a face, cu nerușinare, desfrânare? Iarăși, care-i folosul de a trăi în înfrânare într-un chip bun, dar a huli cu lipsă de evlavie? Cea mai mare bogăție este învățarea dogmelor; dar este nevoie de un suflet treaz, pentru că sunt mulți cei furați de filosofia și învățătura cea deșartă’ (Cateheze, IV:2, trad. pr. Dumitru Fecioru, EIBMBOR, 2003, p.50). Observăm cum Sfântul Chiril al Ierusalimului nu pierde prilejul de a acorda un plan egal în dezvoltarea credinței, atât învățăturilor drepte, cât și faptelor bune. Fără învățăturile drepte, transformăm credința într-o misiune socială fără orizont, iar fără fapte bune, credința noastră devine o filosofie abstractă, fără rezultate concrete. Sfântul Chiril consideră că, pentru ferirea creștinilor de învățăturile greșite proliferate de păgâni, eretici și iudei, ‘se impune învățarea Simbolului de credință și a tâlcuirilor lui’ (p.50). De aceea, afirmă în continuare: ‘Mi se pare că este bine ca înainte de a vă preda Simbolul credinței să vorbesc acum, într-un scurt rezumat, despre învățăturile absolut necesare; aceasta, pentru ca nu cumva din pricina mulțimii celor care vor fi spuse și din pricina duratei zilei Sfintei Patruzecimi, să fie uitate de cei mai puțin înzestrați la minte dintre voi. Dar ca să nu uităm pe cele ce le vom cultiva mai pe larg mai târziu, de aceea le semănăm pe scurt acum’ (p.50-51). Am decis să prezentăm mai întâi acest rezumat al Sfântului Chiril al Ierusalimului, pentru că precizează foarte eficient, pe scurt, câteva aspecte importante conținute și în Crez.

Dogma despre Dumnezeu

‘Așadar, în primul rând să fie pusă ca temelie în sufletul nostru dogma despre Dumnezeu. Este numai un singur Dumnezeu, nenăscut, fără de început, neschimbat, nemutat. Nu s-a născut din altul și nici nu are pe un altul moștenitor al vieții. Nu-și are începutul existenței în timp și nici nu se sfârșește vreodată. Este bun și drept (…) Este deci numai un singur Dumnezeu, făcătorul sufletelor și trupurilor. Unul este creatorul cerului și al pământului, făcătorul îngerilor și arhanghelilor. El este creatorul multora. Dar, înainte de veci, Tatăl unuia singur, numai al unuia singur: Unul-Născut Fiului Lui, Domnul nostru Iisus Hristos, prin Care a făcut toate, cele văzute și cele nevăzute. Acest Tată al Domnului nostru Iisus Hristos nu este circumscris în vreun loc, nici nu este mai mic decât cerul (…) Cunoaște mai dinainte viitorul și este mai puternic decât toate. Cunoaște totul și face ce voiește. Nu este supus legilor firii, nici devenirii, nici soartei, nici destinului. Este desăvârșit în totul și posedă în chip egal orice fel de virtute. Nu se micșorează, nici nu crește, ci este totdeauna la fel’ (p.51-52). Am redat acest lung citat tocmai pentru a observa felul în care Sfântul Chiril al Ierusalimului folosește Simbolul de credință pentru a-și dezvolta argumentația inițială. Aici avem tratat primul articol de credință referitor la Tatăl. În mod clar, mai poate fi distins și alt aspect: critica voalată a diverselor concepții eretice și păgâne privind natura și puterea lui Dumnezeu. Dumnezeu Tatăl nu cunoaște schimbare, este etern și nenăscut, nemaiavând alt început precum majoritatea zeilor păgâni. Este deasupra temporalității și Creatorul universului și, totodată, este lipsit de circumscriere. În tot acest pasaj, există o critică directă a păgânismului, care adoră zei prinși în temporalitate și care nu se pot deosebi de diferite aspecte ale lumii create. În partea finală a fragmentului, lucrul acesta devine și mai evident. Zeii vechilor greci, spre exemplu, nu se putea opune nici ei sorții, devenind, la fel ca oamenii, prizonierii unui destin implacabil. Nu este cazul pentru Tatăl, care este ‘desăvârșit în totul și posedă în chip egal orice fel de virtute. Nu se micșorează, nici nu crește, ci este totdeauna la fel.’ Mergând pe linia apologeților, Sfântul Chiril deosebește credința corectă de cea eronată proliferată de păgâni și eretici. Acest lucru s-a dovedit primordial în perioada respectivă, deoarece multitudinii părerilor eronate ale păgânilor li s-au adăugat și cele susținute de arieni. În următorul material vom analiza celelalte dogme cuprinse în acest rezumat, urmând ca, după aceea, să dedicăm un timp tâlcuirii Crezului efectuată de Sfântul Chiril în continuarea Catehezei a IV-a.(Articol publicat în „Ziarul Lumina” din data de 12 mai 2010)

Comentarii Facebook


Știri recente