Din trecutul bisericesc al Hotinului

Când pronunțăm numele de Hotin, ne gândim imediat la cetățile lui Ștefan cel Mare. Deși nu sfântul voievod ridicase această cetate, pentru el, Hotinul a fost unul din bastioanele de apărare ale Moldovei pe care le moștenise și le întărise. Însă, alături de trecutul militar, Hotinul are o istorie bisericească ce începe din vremea lui Alexandru cel Bun. La înființare, Episcopia Rădăuților va fi primit ținutul Hotinului în jurisdicție canonică. Hotinul era parte a Țării Moldovei și a Bisericii Moldovei. Însă Hotinul va cunoaște o perioadă de mari frământări după declanșarea războaielor, în secolul al XVIII-lea. Iar schimbările politico-militare vor influența situația bisericească. Țările Române se aflau la confluența marilor imperii ale Europei: țarist, habsburgic și otoman. În 1711, rușii pierd războiul în fața turcilor. Ca o măsură de siguranță, otomanii cuceresc cetatea Hotinului, formând o raia cu o zonă împrejmuitoare mare luată din trupul Moldovei, cu toate protestele domnitorului Nicolae Mavrocordat. Hotinul avea să fie ocupat de turci până la 1771. Inițial, treburile bisericești erau în grija episcopului de Rădăuți. Însă, la 1748, mitropolitul Filotei al Proilaviei (raiaua Brăilei) a cerut Porții ca Hotinul să intre în jurisdicția sa, așa cum erau toate raialele din zona Dunării, a Nistrului și a nordului Mării Negre. Cererea i-a fost acceptată prin firman, dar a trezit protestele mitropolitului Moldovei, ale domnitorului Constantin Racoviță și ale boierilor țării. Pentru gestul său, Filotei a fost caterisit de către Sinodul din Constantinopol, dar urmașul, Daniil, a păstrat titulatura de mitropolit al Proilaviei și Hotinului. Urmează o perioadă de interimat pe fondul protestelor abia stinse ale moldovenilor. Hotinul va fi fost îndrumat spiritual de epitropi. În 1766, arhimandritul Neofit de la Biserica „Sfântul Gheorghe” din București este chemat de mitropolitul Daniil ca episcop de Hotin. Slujitorul grec din capitala Țării Românești refuză, pentru a fi preot al comunității grecești din Sibiu. Un an mai târziu este ales episcop de Hotin un Amfilohie, probabil un moldovean. Alegerea va fi fost rezultatul unei înțelegeri între scaunul domnesc de la Iași și Mitropolia Proilaviei. Trei ani mai târziu începe un alt război. Rușii cuceresc Țările Române, iar boierii și mai-marii Bisericii din Moldova cer împărătesei Ecaterina a II-a ca Hotinul să revină în trupul țării și chiar desființarea Mitropoliei Proilaviei. Cererile le-au fost acceptate, deoarece Rusia avea proiecte mari pentru viitorul Balcanilor. În consecință, episcopul de Rădăuți a primit jurisdicția asupra Hotinului, făcând vizitații canonice și hirotonii. Însă, la 1774, turcii cuceresc din nou Hotinul, conștienți fiind că acesta reprezintă un important avanpost în calea expansiunii rusești. Mitropolia Proilaviei este reînființată, iar titularul își exercită dreptul de jurisdicție asupra Hotinului. Însă, din acest război, al treilea beligerant, Austria, trebuia să obțină ceva. Prin presiuni, în urma păcii de la Focșani, Austria primea nordul Moldovei, fără o delimitare precisă. Cu toate protestele domnitorului Grigore al III-lea Ghica, pentru care a fost și mazilit de către turci, austriecii au înaintat în interiorul Moldovei atât cât li s-a permis, luând Rădăuții și salba de mănăstiri, cu Putna în frunte, până în apropiere de Hotin. Așa se face că, la ocuparea Hotinului între 1788 și 1792 de către austrieci, episcopul de Rădăuți solicita ascultarea canonică a acestui ținut. Prinsă de evenimentele revoluționare din Franța, Austria a fost nevoită să se retragă, lăsând cetatea în mâna Turciei, pentru ca Rusia să primească teritoriul dintre Nistru și Bug. Era evident că noua putere din zonă era Rusia, care cu pași mici, dar hotărâtori, se îndrepta spre Balcani pentru refacerea Imperiului Bizantin. La 1806, conștientă de faptul că Austria avea probleme provocate de Franța lui Napoleon, Rusia începe un alt război împotriva Turciei. Sunt cucerite Țările Române, în speranța alipirii lor. Hotinul este luat de ruși, alături de teritoriul dintre Nistru și Prut, care mai târziu va primi numele de Basarabia. După preluarea teritoriului de către ruși, Gavril Bănulescu Bodoni cere stăpânirii țariste să se înființeze o eparhie a Chișinăului și Hotinului, deoarece autoritățile își aveau sediul la Chișinău, iar la Hotin fusese o eparhie. Cererea lui Bodoni avea în vedere stabilirea unei jurisdicții canonice rusești în Basarabia și păstrarea Hotinului, mereu pretins de un episcop care acum se afla sub stăpânire habsburgică. Așa s-a statuat stăpânirea țaristă în Basarabia pentru mai bine de un secol.

(Articol publicat în Ziarul Lumina din 3 iulie 2013)

Comentarii Facebook


Știri recente