Din înțelepciunea Sfinților Părinți: Despre încercare, boală și suferință

În contextul proclamării anului 2012 drept An omagial al Sfântului Maslu și al îngrijirii bolnavilor, dorim să prezentăm câteva texte din învățătura Sfinților Părinți despre boală, suferință și despre felul în care trebuie purtată crucea bolii. Într-o lume tot mai secularizată, avem nevoie cu toții, mai cu seamă cei care poartă ‘crucea’ suferinței, a necazurilor, de învățăturile Sfinților Părinți pentru a primi cununa pentru pătimirea lor. Dacă pentru necredincioși boala este lipsită de sens, fiind o piedică în fuga lor după desfătările trupești, pentru creștini, boala poate fi un prilej de curățire sufletească.

De amintit este faptul că Părinții ortodocși nu pot separa termenul de boală de tema generală a suferinței (de exemplu, suferința psihologică și suferința ca urmare a războiului, a foametei etc.). Totodată, folosesc cuvinte precum ‘păcat’, ‘pedeapsă’ și ‘răsplată’, fără a avea în vedere înțelesurile date de societatea modernă. De pildă, păcatul este o încălcare a Legii dumnezeiești. Dar, în gândirea patristică, el este mai mult decât atât, este un act de trădare, o necredință față de iubirea lui Dumnezeu pentru om și o ‘încălcare arbitrară a comuniunii sfinte dintre Dumnezeu și om’ (Ivan Mihailovici Andreev, ‘Teologia apologetică ortodoxă’).

‘Toți cei bolnavi să caute rugăciunea altora, ca să se facă sănătoși’

Despre atitudinea creștină în fața bolii, Sfântul Ambrozie scria următoarele: ‘Dacă nevoia o cere, un om înțelept va primi cu bucurie neputința trupească, dându-și chiar și întregul său trup la moarte pentru Hristos. (…) Dacă sănătatea lui va fi afectată, acest om nu se va simți rănit în suflet sau sfâșiat de suferința trupească. El este mângâiat de lupta pentru desăvârșire în virtuți’ (Sfântul Ambrozie, ‘Scrieri exegetice’). Omul acestei lumi, auzind acestea, este foarte probabil să exclame: ‘Cum poate un om să primească cu bucurie boala și neputința!?’ Pentru un om necredincios, acest lucru este de neînțeles. El nu poate împăca faptul suferinței umane cu propria lui concepție despre Dumnezeu; pentru el, însuși gândul că Dumnezeu îngăduie suferința este respingător; de obicei, el vede fiecare tip de suferință ca un rău în sens absolut. Fără ajutorul Revelației dumnezeiești, omul nu poate înțelege originea și cauza suferinței, nici scopul ei.

Mântuitorul nostru ne-a învățat: ‘Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide; că oricine cere, primește’ (Matei 7, 7-8). De aceea, se cuvine ca atunci când ne aflăm în dureri, să ne rugăm pentru înțelegerea bolii noastre, pentru suportarea cu răbdare și pentru izbăvirea de ea, dacă așa este voia sfântă a lui Dumnezeu. Este bine să cerem rugăciunile altora și în special ale Bisericii, pentru că ‘mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului’ (Iacob 5, 16); și marea rugăciune a Bisericii pentru cei bolnavi este slujba Sfântului Maslu. Aceasta o exprimă și Sfântul Ambrozie: ‘Toți cei bolnavi să caute rugăciunea altora, ca să se facă sănătoși; astfel ca, prin rugăciunea altora, partea bolnavă a trupului și clătinările pașilor faptelor noastre să se facă sănătoase. (…) Luați în urechi, voi cei ce sunteți bolnavi, dacă voiți să vă recăpătați sănătatea, nu lepădați cu nici un chip rugăciunea. Căutați rugăciunea altora, chemați Biserica să se roage pentru voi, și Dumnezeu, căutând la Biserică, vă va da ceea ce ar fi putut să vă refuze’ (Sfântul Ambrozie, ‘Despre vindecarea slăbănogului’).

Încă un exemplu despre însemnătatea rugăciunii la vreme de boală este relatarea Sfântului Grigorie de Nazianz despre boala tatălui său: ‘Pe toată durata bolii era copleșit de dureri. Singura lui ușurare era dumnezeiasca Liturghie, în timpul căreia durerea înceta, de parcă asculta de vreun edict de interzicere’. ‘Acest timp trece degrabă, lupta e grea și boala mea cumplită; aproape că nu mă lasă să mă mișc. Ce mi-a mai rămas decât să mă rog lui Dumnezeu’ (Sfântul Grigorie de Nazianz, ‘Scrisori’).

Boala ne ajută să vedem unde ne găsim pe drumul vieții: ‘boala e o lecție de la Dumnezeu, fiindu-ne de ajutor în sporirea noastră dacă o primim cu mulțumire de la El’ (Sfinții Varsanufie și Ioan, ‘Filocalia’). Nu te poți folosi însă de boală ca scuză pentru a te odihni în urma eforturilor duhovnicești: ‘Poate că unii ar putea crede că boala și neputința trupească împiedică lucrarea de desăvârșire deoarece nu mai poți lucra, nici realiza ceva cu propriile mâini. Dar boala nu este o piedică’, spune Sfântul Ambrozie (‘Iacob și viața fericită’).

‘Cununa fără încercare nu se poate’

Celor care cred că pot spori în viața duhovnicească numai atunci când toate celelalte ‘sunt în regulă’, Sfântul Ioan Casian le răspunde: ‘Să nu-ți închipui cumva că poți deveni virtuos dacă ești stăpânit de mânie – pentru că nu este în puterea ta să împiedici ca necazurile să se întâmple. Ci, mai degrabă, trebuie să practici răbdarea, care vine din smerenie și din suferința îndelungată, iar răbdarea depinde numai de voia ta’ (Sfântul Ioan Casian, ‘Rânduielile’). Asemenea și Sfântul Ioan Gură de Aur spune: ‘Cununa fără încercare nu se poate; nici răsplata fără luptă, nici răgaz fără oropsire și nici vară fără iarnă’ (Sfântul Ioan Gură de Aur, ‘Despre statui’, Omilia a patra). ‘Fie că Dumnezeu aduce peste noi foamete, război sau vreo altă nenorocire, El face aceasta dintr-o mare grijă și bunătate’, mai spune Sfântul Ioan Gură de Aur (‘Despre statui’, Omilia a șaptea). Și, în alt loc: ‘Singura regulă pe care trebuie să o urmăm este să suferim cu mulțumire fiecare lovitură a bolii, pentru că acestea ne sunt trimise pentru păcatele noastre, ș…ț Câte necazuri nu vin peste noi în fiecare zi? Ce fel de suflet trebuie să ai, ca să nu te mânii, nici să te necăjești, ci să mulțumești, să slăvești, să te închini Celui ce a îngăduit să vină peste tine aceste încercări? Câte necazuri neașteptate, câte strâmtorări! Și trebuie să strivești gândurile cele rele și să nu îngădui limbii să rostească cuvânt lipsit de cuviință. Așa cum a făcut fericitul Iov; a îndurat mii și mii de suferințe și a mulțumit mereu lui Dumnezeu’.

Tâlcuind Parabola despre bogatul nemilostiv și săracul Lazăr, Sfântul Ioan Gură de Aur arată: ‘(…) De vin peste noi pedepse (necazuri), să mulțumim lui Dumnezeu prin căință, prin zdrobirea inimii și prin deasă mărturisire. Iar dacă am făcut vreun păcat în viața aceasta, sa-l ispășim, ștergând întinăciunea cu toată râvna sufletului nostru’.

Sfântul Vasile cel Mare spune: ‘Nici sănătatea trupească, nici floarea tinereții, nici fericirea din casa noastră, nici bogăția cealaltă a vieții nu dăinuiesc mult, ci, dacă ești pe calea cea liniștită în viața aceasta, vei primi totuși și vijeliile. Fiindcă va veni boala, va veni și sărăcia, printr-un vânt care nu va fi totdeauna favorabil. Dar și pe bărbatul vrednic de admirație și de urmat în toate îl cuprind multe rele neașteptate și necazuri venite deodată tulbură toată fericirea lui ca niște vârtejuri de vânt. Iar relele ce sosesc unele după altele neîncetat sunt ca valurile care vin unul după altul. Desigur, vei vedea că și aceste rele au trecut odată și viața ta o vei vedea că se va schimba în bucurie și în liniște deplină și veselie. În același fel în care nu este cu putință ca marea să rămână aceeași multă vreme, căci pe aceea pe care acum o vezi liniștită și statornicită, o vei zări după puțin timp mâniată de puterea vânturilor. Iar marea pe care o vei vedea înfuriată și fierbând de tulburarea apei se potolește în curând într-o liniște adâncă’ (‘Despre bucurii și necazuri și despre înțelepciune’).

Luând aminte la înțelesul adânc sau duhovnicesc al unor cuvinte precum ‘păcat’, ‘răsplată’ și ‘pedeapsă’, îi mulțumim lui Dumnezeu pentru credința noastră care ‘a rămas curată datorită unor Sfinți înțelepți și învățați’ (Sfântul Cosma Etolul), deoarece ‘cu adevărat, a te cunoaște pe tine însuți este cel mai greu lucru dintre toate’, scria Sfântul Vasile cel Mare. Sfinții Părinți ne arată calea. Boala este una dintre căile prin care putem învăța ceea ce suntem cu adevărat, ‘căci știm că până acum toată făptura suspină laolaltă și suferă în durerile nașterii’ (Romani, 8-22). (Articol publicat în Ziarul Lumina din data de 2 martie 2012)

Comentarii Facebook


Știri recente