„Din acest dialog am învățat să înțeleg mai mult ce înseamnă identitatea mea ortodoxă” – interviu cu pr. prof dr. Viorel Ioniță, de la Facultatea de Teologie „Justinian Patriarhul” din Capitală

„Unitatea nu se poate realiza prin compromisuri, prin renunțarea la identitatea creștină.” „Responsabilitatea noastră este să motivăm Bisericile să intre în dialog.” „Biserica Ortodoxă Română este, în general, recunoscută ca fiind Biserica ce a păstrat cel mai bine Tradiția originară, creștină, complet, fără întrerupere.” Un interviu cu pr. prof dr. Viorel Ioniță, de la Facultatea de Teologie „Justinian Patriarhul” din Capitală, director al Comisiei „Biserici în dialog” din cadrul Conferinței Bisericilor Europene (CEC), o organizație internațională, fondată în anul 1959, care cuprinde 126 de Biserici ortodoxe, protestante, anglicane și vechi-catolice și 43 de asociații creștine partenere.

Să începem cu începutul, pe înțelesul tuturor, ce înseamnă ecumenism?

Ecumenism vine de la cuvântul grecesc „ikos”, casă, și se știe că, încă din primul mileniu, cuvântul „ecumenic” înseamnă „toată lumea locuită”. În secolul al XX-lea, prin ecumenism, respectiv prin mișcarea ecumenică, se înțelege încercarea Bisericilor de a se apropia unele de altele. Dacă până la începutul secolului al XX-lea sau chiar și pe parcursul secolului al XX-lea, bisericile erau adeseori într-o stare conflictuală, chiar unele față de altele, sau nu se recunoșteau unele față de altele, pe parcursul acestui secol, mai ales din experiența în domeniul misiunilor creștine, s-a ajuns la conștiința că, dacă mărturisesc pe Același, pe Unul singur Mântuitor Iisus Hristos, dacă folosesc Scriptura cea una, Bisericile ar trebui să nu se mai excludă, să nu mai lupte una împotriva alteia, ci să încerce să se apropie. Ar trebui să adăugăm la aceasta și faptul că Bisericile au descoperit însemnătatea rugăciunii Mântuitorului ca toți să fie una. Mântuitorul nu numai că S-a rugat, dar ne-a dat un mandat tuturor creștinilor – acela de a fi uniți, și tot în Sfânta Scriptură găsim imaginea atât de frumoasă, pe care ne-o pune înainte Sfântul Apostol Pavel, că toți cei care cred în Iisus Hristos sunt membre, mădulare ale trupului tainic, iar capul acestui trup este Însuși Mântuitorul Iisus Hristos. Deci, conștiința unității vine din această perspectivă. Aș vrea să precizez, însă, că prin termenul „ecumenism” sau chiar și prin expresia „mișcare ecumenică”, în ultimele decenii, au fost înțelese o serie de acțiuni, o serie de luări de atitudini și luări de poziție, care sunt departe de ceea ce am putea înțelege noi, în calitate de ortodocși, din punct de vedere ecumenic.

„Nu putem fi împreună cu oameni care mărturisesc, în fond, o altă credință”

Care este mesajul nostru, al creștini ortodocșilor, cu privire la ecumenism și mișcarea ecumenică, în cadrul Conferinței Bisericilor Europene?

Noi, în calitate de creștini ortodocși, dacă vorbim despre mișcarea ecumenică, atunci înțelegem dorința noastră și mandatul Bisericii Ortodoxe de a se preocupa, de a nu fi indiferentă la ideea de unitate a tuturor creștinilor, unitate care însă nu se poate realiza cu orice preț, unitate care nu se poate realiza prin compromisuri, unitate care nu se poate realiza prin renunțarea la identitatea creștină.

Ce înțelegeți prin compromisuri?

Compromisuri ar însemna să renunțăm la unele aspecte ale învățăturii creștine. Realitatea este că bisericile de astăzi (mă rog, le numim „biserici” cu oarecare îngăduință), foarte multe dintre ele nu sunt biserici; sunt foarte multe grupări – mă refer mai ales la cele din Statele Unite – care sunt foarte noi. Dacă le-am avea pe toate acestea în vedere, așa-zise biserici, ar fi peste o mie, chiar mai multe. Dar să rămânem doar la bisericile istorice, unde chiar și aici sunt unele dificultăți, cum ar fi Biserica romano-catolică, Bisericile luterane, Bisericile reformate, calviniste, Biserica anglicană. Pe de altă parte, la celelalte biserici sunt dificultăți și mai mari, în sensul că, din punct de vedere ortodox, aceste biserici s-au îndepărtat într-o formă sau alta de învățătura cea dreaptă, au introdus inovația în credința lor.

Dați exemple, vă rog, de câteva astfel de inovații.

Cele mai frecvente se referă la felul în care este văzută, tratată și interpretată Sfânta Scriptură, apoi felul cum este tratată, înțeleasă și respectată Sfânta Tradiție – două canale importante prin care ni se transmite nouă Adevărul. Mai precis, în aceste așa-zise biserici s-au introdus tot felul de practici. Se cunoaște faptul că Bisericile ortodoxe au dificultăți în ce privește recunoașterea cuplurilor homosexuale sau hirotonirea femeilor ș.a.m.d. Acestea înseamnă, din punct de vedere ortodox, îndepărtarea de credința cea adevărată, așa cum a fost înțeleasă, văzută și trăită în primul mileniu creștin.

„Deschiderea este șansa”

Ca membră în cadrul Conferinței Bisericilor Europene, înțelegem că deschiderea Bisericii Ortodoxe se limitează doar la arta dialogului.

Neapărat. Deschiderea este șansa. Observ că românii pot umbla, pot învăța, pot asimila, au o deschidere mai largă și atunci pot să-și aprecieze mai bine propria identitate, propria poziție. Eu îmi permit să spun că, după anii pe care i-am trăit în străinătate, venind de atâtea ori în contact cu credincioși de altă tradiție decât cei ortodocși, acest lucru m-a ajutat să devin un mai bun ortodox decât dacă nu aș fi avut această șansă de confruntare. Din această confruntare cu ceilalți am învățat să înțeleg, să valorific mai mult ce înseamnă identitatea mea ortodoxă, ce înseamnă identitatea mea de român. Și, de exemplu, eu, dar și copiii noștri, nu numai că nu ne jenăm că suntem români, ci suntem mândri. Aceasta este identitatea noastră și cu asta ne prezentăm acolo.

„Deschiderea este șansa”, ați spus părinte profesor. Totuși, sunt unele voci mai reținute care v-ar contrazice. Ce le răspundeți?

Acești oameni care nu vor să „trădeze” Ortodoxia au dreptate. Să fie încredințați că cei care sunt angajați în această deschidere sunt preocupați să nu trădeze cu nimic identitatea ortodoxă. Eu le dau dreptate să spună că nu trebuie știrbită cu nimic credința ortodoxă și trebuie să fie siguri că, angajându-ne în dialog cu alte biserici, purtăm numai un dialog cu ei și nu trădăm cu nimic credința ortodoxă.

Ce ne facem cu românul ortodox plecat la muncă în străinătate, din cauza sărăciei, așadar, nevoit să se deschidă Occidentului?

Din nefericire, multe sute de mii de români au plecat din țară, în primul rând, fără să știe un cuvânt din limba țării respective. Eu vorbeam curent cel puțin o limbă când am plecat acolo. Și acesta este și cazul tinerilor care sunt în aceeași categorie. Or, sunt mulți români care au plecat la muncă și pe care i-am cunoscut (am slujit la multe parohii din străinătate), iar după câțiva ani petrecuți acolo nu prea știau limba, ori acesta este unul dintre cele mai mari handicapuri. Nu știu nimic despre țara respectivă, nici nu se prea interesează unii dintre ei, pentru că, săracii, sunt foarte ocupați cu munca lor! Am cunoscut români care au stat mai mulți ani la Roma și care nu au văzut niciodată Capela Sixtină, deși mergeau zilnic în Roma, la muncă, dar nu aveau timp, nu știau.

Al doilea pas dificil pe care îl fac e faptul că se angajează, aproape în exclusivitate, în domeniul privat sau semiprivat, în condiții pe care ei nu le cunosc. Probabil că în acest sens trebuie ajutați, trebuie o campanie mai insistentă, să li se spună și să li se explice la ce se expun. Sper că această epocă se va consuma rapid. Cu tot respectul, mulți dintre cei care au angajat români, și nu numai, au făcut o mare ilegalitate, nu pentru faptul că i-au angajat, ci pentru felul cum i-au angajat, pentru felul cum i-au tratat și plătit. Sunt români care lucrează de 10-15 ani și încă nu au situația clarificată din cauza acestor mici patroni. Mulți dintre românii care nu au asigurate obligațiile sociale riscă să nu aibă o pensie. Am în minte multe exemple. Nu vreau să condamn toată lumea, au fost și oameni de bună credință, care i-au tratat omenește.

Aceste lucruri sunt mari urgențe și trebuie neapărat stopate, chiar dacă unora dintre români li s-ar părea că ar fi afectați cumva, ei trebuie să înțeleagă că acest stil de lucru este medieval, nu mai merge. Trebuie să existe formalități.

Biserici în dialog

Care este misiunea Conferinței Bisericilor Europene (CEC)?

Responsabilitatea noastră este să motivăm Bisericile să intre în dialog. Dacă ar fi cazul să ne implicăm direct într-o situație concretă, în acel moment noi venim în conflict cu instituțiile locale, care au, direct sau indirect, responsabilitatea respectivă. Ceea ce putem face noi (n.r. – CEC), și facem, este să mediem dialogul, să-l promovăm, dar și să mijlocim fonduri pentru anumite proiecte. Întâi de toate trebuie să faci aceste instituții (primării, biserici etc.) să înțeleagă că nu vrem decât să-i ajutăm. Concret, cu privire la românii din Italia, dacă ar fi să ne amestecăm direct în orașul Torino, spre exemplu, am veni în conflict nu numai cu Biserica, așa că ceea ce putem face noi este să atragem atenția frumos, să rugăm bisericile din Italia să ajute, să atragem atenția, până la nivel european, instituțiilor europene asupra acestui lucru.

Dați câteva astfel de exemple, în urma cărora situația românilor din străinătate s-a ameliorat.

Un exemplu ar fi cel referitor la politica emigrației în Europa. Statele din Europa au, chiar și la ora actuală, concepte diferite și, astfel, au luat măsuri diferite cu privire la emigrație. De exemplu, este în bună parte contribuția Bisericilor de a se insista ca un emigrant, care pleacă numai pentru o viață mai bună și este corect intenționat, să nu fie tratat automat ca un criminal. Spun asta pentru că există o astfel de tendință – mulți români nevinovați din Italia au fost tratați, expuși, batjocoriți, chiar bătuți, pentru simplul fapt că erau români și emigranți. A fi emigrant (faptul în sine) nu este o crimă, dimpotrivă, este un statut care trebuie respectat. Apoi, Bisericile, chiar dacă într-o manieră modestă, au primit fonduri prin care să poată dezvolta proiecte. Aceste proiecte sunt menite să creeze structuri, posibilități, inclusiv locuri de muncă.

Mărturie de credință și șansa de a face bine

Care este scopul prezenței noastre în cadrul CEC?

Am fost insistent invitați să fim acolo. Ceilalți membri au dorit prezența noastră. Dacă toate Bisericile ortodoxe ar părăsi Conferința Bisericilor Europene, această organizație nu ar mai putea exista ca atare, nu ar mai avea profilul acesta.

În al doilea rând, Bisericile au considerat că e bine să fie acolo ca să depună mărturie de credința lor și ca să aibă șansa de a discuta posibile proiecte comune, proiecte practice. Sunt lucruri care ne interesează, iar dacă nu suntem prezenți acolo, se discută fără noi, se iau hotărâri fără noi.

Ce discuții, hotărâri s-au luat în cadrul organizației europene și au avut efecte și la noi în țară?

Au fost foarte multe proiecte cu efect concret, cum ar fi cele de întrajutorare sau cele privind mediul înconjurător, relațiile majoritar-minoritar, proiecte pe educație etc. Acestea sunt doar câteva care îmi vin în minte.

Despre locul Bisericii Ortodoxe Române în cadrul organizației europene ce puteți puncta?

Biserica Ortodoxă Română (BOR) este în centrul atenției, pentru că, în general, este recunoscută ca fiind biserica care a păstrat cel mai bine Tradiția originară, creștină, complet, fără întrerupere. Majoritatea celorlalte Biserici a apărut târziu în istorie. BOR este una dintre puținele biserici care vine de la Mântuitorul Hristos, direct, până astăzi. Tocmai prin mișcarea ecumenică, BOR a fost tot mai mult apreciată, și este apreciată, și luată drept un punct de reper.

„Dacă faci politică, nu mai poți rămâne acolo”

Pe ce coordonate se plasează organizația europeană din care faceți parte și o altă organizație, cu impact la nivel internațional, Consiliul Mondial al Bisericilor?

Conferința Bisericilor Europene este o instituție de sine stătătoare. Dacă v-ați referit la Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB), se poate face o paralelă, cu mare precauție, cu lumea politică. Consiliul ecumenic sau Consiliul Mondial al Bisericilor se poate asemăna, repet, cu mari limite, cu Organizația Națiunilor Unite. Iar Conferința Bisericilor Europene se poate asemăna, tot așa păstrând proporțiile, cu Uniunea Europeană, sau, mai precis, cu Consiliul Europei. E mult mai bună cea din urmă asemănare, pentru că noi nu ne ocupăm numai cu Uniunea Europeană, ci cu întreaga Europă, cu toate țările care fac parte în mod tradițional din Europa. Noi definim Europa din Islanda până la Ural și de la Capul Nord până la Malta, de exemplu.

Există o bază minimă liturgică, dogmatică între aceste organizații internaționale?

Baza nu este de ordin liturgic, este de ordin creștin, nici măcar dogmatic. Baza este că membrii din Conferința Bisericilor Europene trebuie să recunoască pe Mântuitorul Iisus Hristos și Sfânta Treime. Astăzi, sunt biserici care nu pot face parte din organizația noastră, pentru că nu recunosc această bază minimă. Bisericile nu sunt unite, fiecare Biserică își păstrează individualitatea ei. Biserica Ortodoxă, dacă este membră în Conferința Bisericilor Europene, nu înseamnă că recunoaște o altă Biserică.

Cât de precaută trebuie să fie paralela de care aminteați anterior, când vine vorba de cele două organizații internaționale și sfera politicului?

Cele două organizații se aseamănă și nu există nici un fel de imixtiune politică, pentru că amândouă sunt cel mult NGO-s (din engl., organizații nonguvernamentale) și cel mult recunoscute ca atare, și care nici nu au dreptul să facă politică, dar ele pot lucra împreună cu politicul, îl pot contacta, pot face apel la politic. Este bine să precizăm că aceste organizații nu sunt influențate de lumea politică, așa cum s-a crezut, decât cel mult indirect, și nu fac politică. Dacă faci politică, nu mai poți rămâne acolo.

Cum vedeți, pe viitor, dimensiunea religioasă, în general, și cea ortodoxă, în special, în context european, chiar internațional?

Factorul religios nu trebuie niciodată să intre în concurență cu factorul politic. Factorul religios trebuie să-și păstreze întotdeauna identitatea și specificul lui. Probabil că vor fi momente când factorul religios va trebui să aibă rol de corector. Are sarcina și voia să atragă atenția politicului, dacă acesta ar putea să ia atitudini care ar fi chiar contradictorii chiar cu viziunea creștină. Consider și sper că factorul religios și inclusiv prezența ortodoxă vor fi mai vizibile, în viitor, în Uniunea Europeană. Aceasta depinde tocmai de dialogul dintre diferitele biserici și de felul cum factorul religios știe să-și asigure locul lui fără să fie provocator și fără să facă concurență celorlalți factori.

„Astăzi este necesar să ne comparăm cu noi înșine, să ne găsim noi propriile repere”

Lucrați la Geneva de 15 ani. V-ați dedicat, așadar, mare parte din viață misiunii în străinătate, o muncă care solicită enorm. Mai aveți energii, părinte profesor?

Da, cu plăcere. Țin să precizez că nu am avut un mandat mai lung de trei ani; am fost angajat cu un mandat limitat, iar pe acel post am plecat la recomandarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci mitropolit al Moldovei și Bucovinei. Momentan, mandatul acesta este înnoit până la pensionare. Într-adevăr, întrebarea dumneavoastră este foarte serioasă, foarte binevenită, dacă mai pot sau nu, pentru că o astfel de muncă este destul de dificilă și este o muncă care te poate plafona, într-un anumit fel, dar, pe de altă parte, munca pe care o fac acolo înseamnă călătorii foarte multe, înseamnă contacte permanent noi cu alte Biserici, cu alți oameni, înseamnă să înveți mereu ceva nou, să cunoști alte realități, și aceste lucruri țin viu interesul. Pe de altă parte, mulțumesc lui Dumnezeu și mă rog Lui să mă ajute, să mă văd la pensie. Numai că nu mă sperii de pensie, care va fi peste mai puțin 2 ani, dar mă bucur să ajung la pensie cu dorința ca, după aceea, dacă Dumnezeu mă va mai ține sănătos, să-mi pot continua mai intens activitatea aici, la Facultate de Teologie din București, unde sunt profesor de mai mulți ani.

Să înțeleg că profesoratul este domeniu în care vă regăsiți cel mai bine?

Da. Misiunea de profesor mi-a plăcut cel mai mult și am considerat că este lucrul cel mai potrivit pentru mine. Am mulțumit întotdeauna lui Dumnezeu pentru șansa aceasta pe care mi-a dat-o, mi-a plăcut extraordinar să lucrez cu tinerii și să îi pot ajuta puțin. Nu am insistat să-i formez neapărat după calapodul meu, ci să-i ajut puțin, să-i îndrum. Am și eu, cu ajutorul lui Dumnezeu, câțiva discipoli. În același timp, mi-a plăcut faptul că, fiind profesor, am avut posibilitatea, cum nu există altfel, de a studia, de a cerceta. Constat că România progresează, dar trebuie stabilite anumite priorități, și învățământul este una dintre marile priorități. Învățământul înseamnă România de mâine. Investiția în cercetare este un domeniu în care am putea folosi un bun potențial din creierele tinere. Este, în sfârșit, vremea când românii nu mai trebuie să aibă complexe față de lumea occidentală. Avem toate datele ca să ne putem considera absolut egali, față către față, cu această lume. Nu mai este cazul și nici util să ne comparăm mereu cu alții și cred că este astăzi necesar ca cel puțin, din când în când, să ne comparăm cu noi înșine, să ne găsim noi propriile repere. Pe de altă parte, în lumea în care am ajuns, cea a începutului de secol XXI, nu putem trăi izolat. Suntem obligați să ne deschidem, și această deschidere nu se poate face oricum, numai în dezavantajul nostru, ci trebuie să folosim această șansă.

Sursa: ziarullumina.ro

Comentarii Facebook


Știri recente