Dialoguri duhovnicești la Parohia Sfânta Vineri Nouă din București

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Parohia „Sfânta Vineri Nouă” din București a organizat joi, 22 martie 2012, în cadrul dialogurilor duhovnicești din Postul Mare, grupate sub titlul „Suferință și vindecare”, o întâlnire cu tema „Cauzele spirituale ale bolilor”, după cum ne-a precizat Părintele Diacon George Jambore. Invitatul serii a fost domnul prof. dr. Pavel Chirilă, director executiv și membru fondator al Fundației „Sfânta Irina”.

Dialogurile duhovnicești vor continua în fiecare zi de joi din Postul Mare, între orele 17.00-19.30, temele propuse fiind: 29 martie – „Taina Sfintei Spovedanii și vindecarea sufletului” (invitat – pr. conf. univ. dr. Constantin Necula, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Șaguna” din Sibiu); 5 aprilie – „Maslul, Taina vindecării în comuniunea Bisericii” (invitat – pr. lect. univ. dr. Vasile Gavrilă, de la Biserica „Sfântul Nicolae – Paraclis Universitar”).

Comentarii Facebook


Știri recente