Dialog teologic și cooperare practică între Biserici

Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, rostit în cadrul forumului cu tema „Unitate creștină și dragoste pentru cei săraci”, München (Germania), luni, 12 septembrie 2011:

Unitatea sau comuniunea vizibilă între creștini este o dorință și o cerere sfântă a Mântuitorului Iisus Hristos Care S-a rugat pentru această unitate înainte de Patima Sa și de Învierea Sa, zicând: „Ca toți să fie una… pentru ca lumea să creadă” (Ioan 17, 21).

După secole de dezbinare, polemică și înstrăinare reciprocă între creștini, Mișcarea ecumenică pentru refacerea unității vizibile între creștini a devenit o notă specifică a secolului al XX-lea, mai ales după înființarea Consiliului Mondial al Bisericilor în anul 1948 și după Conciliul II Vatican (1962-1965). Dincolo de succesele și neîmplinirile ei, mișcarea aceasta este în mod esențial o schimbare de atitudine sau o nouă stare de spirit, deoarece în relațiile dintre Biserici diferite, mai vechi sau mai noi, s-a trecut de la polemică la dialog, de la confruntare la cooperare și de la izolare la solidaritate. Deși entuziasmul inițial pentru dialogul teologic și rugăciunea comună ecumenică a scăzut în ultimii 20 de ani, totuși atitudinea ecumenică în relațiile dintre Biserici a devenit o normă de conduită. Pentru unii creștini, Mișcarea ecumenică entuziastă de la mijlocul secolului al XX-lea a fost prea rapidă și punea în pericol identitatea teologică și spirituală a diferitelor Biserici sau confesiuni creștine, ea fiind suspectată de unii creștini reticenți și prudenți că ar promova un relativism doctrinar, sacramental și chiar etic. Pentru alții, Mișcarea ecumenică a fost prea lentă, fiindcă unitatea dintre Bisericile despărțite de secole nu s-a realizat încă. Prin urmare, entuziasmul anilor 1960 pentru Mișcarea ecumenică a fost treptat înlocuit cu o anumită prudență sau chiar cu reticență.

În acest context se constată că, în general, cu puține excepții, rezultatele dialogurilor teologice bilaterale între Biserici la nivel internațional n-au fost receptate integral de Bisericile oficiale reprezentate de teologii lor în dialog și n-au avut un impact major asupra comunităților religioase.

Prin urmare, este nevoie de o evaluare a acestor dialoguri teologice de către fiecare Biserică în parte, precum și de o nouă abordare a acestora. Dialogurile teologice interconfesionale la nivel internațional au încercat timp de câteva decenii să clarifice divergențe de doctrină și de organizare bisericească moștenite din trecut. Deși unele rezultate ale Comisiilor de dialog au fost încurajatoare, totuși ele nu au fost percepute de comunitățile creștine ca fiind de mare actualitate pentru viața cotidiană și nici nu au fost folosite de Bisericile oficiale ca bază pentru noi pași spre realizarea unității creștine, ci au rămas mai mult semne vizibile ale unei atitudini binevoitoare în relațiile dintre Bisericile angajate în dialog.

Biserica Ortodoxă, în special Patriarhia Ecumenică, a participat încă din anul 1920, cu responsabilitate și speranță, la această Mișcare ecumenică de refacere a unității creștine, deoarece era convinsă că ea va putea prezenta ca bază sau pivot al dialogului ecumenic Tradiția Apostolică neîntreruptă, adică mărturia vie a continuității istorice neîntrerupte a Bisericii Sfinților Apostoli, a Sfinților Părinți și a Sinoadelor ecumenice din primul mileniu al erei creștine, când majoritatea creștinilor din Orient și Occident formau o singură Biserică. Însă, când în Mișcarea ecumenică interesul pentru refacerea unității creștine pe baza Tradiției apostolice comune a slăbit și au apărut unele inovații în Biserica Anglicană și în Bisericile Protestante privind slujirea pastorală (pastoral ministry), atitudinea multor ortodocși față de Mișcarea ecumenică a devenit una reticentă și chiar critică. În acest context de diminuare a eficienței sau a relevanței dialogurilor teologice bilaterale, au apărut însă noi priorități pentru viața multor Biserici Ortodoxe. Căderea regimului comunist din Europa de Est, fenomenul secularizării, fenomenul migrației și criza economică actuală determină Bisericile să fie mai puțin interesate de un dialogul teologic academic și mai înclinate spre o cooperare practică în plan pastoral și social, ca manifestare a dialogului ecumenic al carității sau al iubiri frățești în Hristos. Această cooperare practică, privind situații pastorale și sociale concrete, poate fi mai ușor percepută și apreciată de comunitățile creștine locale, decât dialogul teologic academic din ultimele două sau trei decenii.

De pildă, probleme noi ca fenomenul migrației, criza familiei creștine tradiționale, șomajul, sărăcia, boala și suferința nu se află pe agenda dialogurilor teologice oficiale dintre Biserici, desfășurate în ultimile decenii. Desigur, astfel de teme au fost adesea obiectul unor întruniri, conferințe sau seminarii ecumenice punctuale și de scurtă durată, dar ele au fost percepute ca fiind organizate mai mult pentru a da un răspuns creștin comun unor probleme actuale din societate, decât pentru a constitui o contribuție majoră la efortul de refacere a unității creștine pe baza unei credințe comune. Spre deosebire de ecumenismul academic al dialogurilor teologice oficiale, acest ecumenism existențial al carității în plan pastoral și social se manifestă în acțiuni comune care stabilesc o legătură vie între textul Evangheliei și contextul social în care conviețuiesc creștini de confesiuni sau etnii diferite. În acest sens, experiența cooperării fraterne și amicale dintre comunitățile ortodoxe române din Italia, care numără peste un milion de credincioși, și comunitățile romano-catolice din aceeași țară este foarte benefică și relevantă. Această cooperare ecumenică în plan pastoral și social, privind organizarea de spații liturgice și ajutorarea imigranților bolnavi și săraci, poate constitui o motivație în plus pentru intensificarea comuniunii fraterne între Bisericile noastre. Prin cooperarea ecumenică vedem că Duhul Sfânt suflă unde vrea (cf. Ioan 3, 8), dar nu se oprește din lucrarea Sa, iar ceea ce pare uneori a fi o diminuare a entuziasmului pentru unitatea creștină, poate fi doar o perioadă de „germinație” pentru o nouă lucrare misionară comună într-o lume în rapidă schimbare! Adesea, Dumnezeu ne vorbește prin situații noi și surprinzătoare, deși uneori dificile și neînțelese de noi, tocmai pentru ca noi împreună să le dăm acestor situații neprevăzute un sens pozitiv pe baza credinței creștine comune pe care o trăim și o mărturisim, într-o societate tot mai secularizată. Astfel, chiar și o situație de criză se poate transforma într-un apel la creativitate practică și la o mărturie comună exprimată prin fapte ale carității în lumea concretă în care trăim astăzi.

Pentru oamenii săraci, bolnavi, singuri și dezorientați, dialogul practic al carității sau al iubirii creștine fraterne este cea mai directă cale de a percepe că Bisericile se află în mișcare și conlucrare ecumenică, adică în acțiune fraternă comună.

Mulțumim Comunității San’Egidio pentru contribuția sa la promovarea legăturii profunde între viața spirituală și acțiunea socială, între familia eclesială și familia popoarelor, între dialogul teologic al adevărului credinței și dialogul dragostei creștine sau al carității. De asemenea, mulțumim Bisericii Catolice și Bisericii Evanghelice din Germania, mai ales celor din Bavaria, unde ne aflăm acum, pentru atitudinea lor ecumenică practică în sprijinirea comunităților ortodoxe din Germania, care au nevoie de ajutor pentru a se organiza și a răspunde nevoilor pastorale ale credincioșilor ortodocși, doritori să-și păstreze identitatea lor religioasă și în același timp să se integreze în viața societății germane.

În final, trebuie să precizăm că prin cooperare ecumenică practică nu ne pierdem identitatea, ci o îmbogățim, întrucât o afirmăm nu în izolare față de alți creștini, ci în dialog cu ei, nu împotriva lor, ci împreună cu ei. Astfel, cunoașterea reciprocă și ajutorarea reciprocă în plan spiritual și social sunt deja etape ale lucrării pentru unitatea creștină!

†DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

****

Theologischer Dialog und praktische Kooperation zwischen den Kirchen

Ansprache Seiner Seligkeit DANIEL, Patriarch der Rumänisch-Orthodoxen Kirche, gehalten innerhalb des Forums mit dem Thema „Christliche Einheit und Liebe für die Armen”, München (Deutschland), Montag, den 12. September 2011.

Die Einheit oder die sichtbare Gemeinschaft zwischen den Christen ist ein Wunsch und eine heilige Bitte unseres Erlösers Jesus Christus, der für diese Einheit vor Seinen Leiden und Auferstehung gebetet hat: „dass sie alle eins seien … das die Welt glaube” (Johannes 17, 21).

Nach Jahrhunderten der Spaltung, Polemik und Entfremdung zwischen den Christen, ist die ökumenische Bewegung, die für die Wiederherstellung der christlichen Einheit sich bemüht, eine Besonderheit des 20. Jahrhunderts geworden, besonders nach der Gründung des Ökumenischen Rates der Kirchen im Jahr 1948 und nach dem Vatikanum II (1962-1965). Jenseits ihrer Erfolge und ihres Scheiterns, ist diese Bewegung vor allem eine Einstellungsänderung oder eine neue Geisteshaltung, weil in den Beziehungen zwischen verschiedenen, neueren oder älteren Kirchen, man von Polemik zum Dialog, von Konfrontation zur Kooperation und von Isolation zur Solidarität übergegangen ist. Obwohl der ursprüngliche Enthusiasmus für den theologischen Dialog und dem gemeinsamen ökumenischen Gebet in den letzten 20 Jahren abgenommen hat, ist die ökumenische Haltung in den Beziehungen zwischen den Kirchen ein Verhaltensnorm geworden. Für einige Christen, war die enthusiastische ökumenische Bewegung aus der Mitte des 20. Jahrhunderts zu schnell, weil sie die theologische und geistliche Identität verschiedener Kirchen und christlichen Konfessionen gefährdete. Die ökumenische Bewegung wurde von einigen vorsichtigen und umsichtigen Christen verdächtigt, dass sie den dogmatischen, sakramentalen und sogar den ethische Relativismus ermutigt. Für andere ist die ökumenische Bewegung zu langsam, weil die Einheit zwischen den seit Jahrhunderten gespaltenen Kirchen noch nicht erreicht wurde. Dementsprechend, wurde der Enthusiasmus der ökumenischen Bewegung der 60er Jahre, allmählich mit einer gewissen Vorsicht und Abneigung ersetzt.

In diesem Kontext, stellt man fest, dass im Allgemeinen, nur mit wenigen Ausnahmen, die Ergebnisse von bilateralen theologischen Dialogen zwischen den Kirchen auf internationaler Ebene von den offiziellen Kirchen noch nicht vollkommen rezipiert worden sind. Sie haben auch keinem großen Einfluss auf die religiösen Gemeinden.

Das bedeutet, dass eine Evaluation dieser theologischen Dialoge von jeder beteiligten Kirche nötig ist, sowie auch eine neue Wahrnehmung dieser Dialoge. Die interkonfessionellen theologischen Dialoge auf internationaler Ebene haben seit ein Paar Jahrzehnten versucht, die geerbten doktrinären und kirchlich-organisatorischen Unterschiede der Vergangenheit zu klären. Obwohl einige Ergebnisse der Dialogkommisionen ermutigend sind, wurden sie von den christlichen Gemeinden nicht als eine unmittelbare Realität fürs täglichen Leben wahrgenomen. Die offiziellen Kirchen haben sie auch nicht als Basis für neue Schritte zur Verwirklichung der christlichen Einheit benützt, sondern sie sind als sichtbare Zeichen einer wohlwollenden Haltung in Beziehungen zwischen den im Dialog engagierten Kirchen geblieben.

Die Orthodoxe Kirche, besonders das Ökumenischen Patriarchat nahm seit 1920 mit Verantwortung und Hoffnung an der ökumenischen Bewegung teil. Sie war überzeugt, dass sie in der Lage ist die ununterbrochene apostolische Tradition als Basis und Säule des ökumenischen Dialogs vorzustellen. Die ununterbrochene apostolische Tradition bedeutet das lebendige Zeugnis der ununterbrochenen historischen Gemeinschaft der Kirche der Heiligen Aposteln, der Heiligen Kirchenväter und der ökumenischen Synoden aus dem ersten Jahrtausend christlicher Ära, als die Mehrheit der Christen vom Morgen- und Abendland eine einzige Kirche waren. Aber als innerhalb der ökumenischen Bewegung, das Interesse für die Restaurierung der christlichen Einheit auf Grund der allgemeinen apostolischen Tradition geschwächt wurde und einige Innovationen innerhalb der anglikanischen und protestantischen Kirchen, das Amt (pastoral ministry) betreffend, erschienen, ist die Haltung vielen Orthodoxen gegenüber der ökumenischen Bewegung zurückhaltend und sogar kritisch geworden. In diesem Kontext der Reduktion der Effizienz oder der Relevanz der bilateralen theologischen Dialoge sind neue Prioritäten im Leben vieler orthodoxen Kirchen eingetreten. Der Fall von kommunistischen Regierungen in Osteuropa, das Phänomen der Säkularisierung, der Migration, und die aktuelle wirtschaftliche Krise veranlassten die Kirchen weniger an einem akademisch theologischen Dialog interessiert zu sein sondern vielmehr an einer praktischen Kooperation auf pastoraler und sozialer Ebene, als Darstellung des ökumenischen Dialogs der Nächstenliebe und der brüderlichen Liebe in Jesus Christus. Diese Praktische Kooperation in konkretem pastoralen und sozialen Bereich kann leichter von den lokalen christlichen Gemeinden wahrgenommen und geschätzt werden, als der akademische theologische Dialog der letzten Jahrzehnten.

Zum Beispiel, die neuen Herausforderungen, wie das Phänomen der Migration, die Krise der traditionellen christlichen Familie, die Arbeitslosigkeit, die Armut, die Krankheiten und das Leiden sind nicht Teil der offiziellen theologischen Dialoge zwischen den Kirchen, die sie in den letzten Jahrzehnten geführt haben. Selbstverständlich, diese Themen waren oft das Objekt einiger punktuellen und kurzen Treffen, Konferenzen oder ökumenischen Seminaren, aber sie wurden viel mehr angesehen als der Versuch einer gemeinsamen christlichen Antwort für verschiedene aktuelle Probleme der Gesellschaft, und weniger als ein großer Beitrag für die Wiedererstellung der christlichen Einheit auf Grund des gemeinsamen christlichen Glaubens. Im Unterschied zur akademischen Ökumene der offiziellen theologischen Dialoge, zeigt sich, diese existenzielle Ökumene der Nächstenliebe auf pastoralem und sozialem Gebiet, durch gemeinsames Handeln, die auf einer lebendigen Verbindung zwischen dem Text des Evangeliums und den sozialen Kontext, indem die Christen der verschiedenen Konfessionen und Ethnien leben, gründet. In diesem Sinne, ist die Erfahrung brüderlicher und freundschaftlicher Kooperation zwischen rumänisch-orthodoxen Gemeinden aus Italien, die über eine Million Mitgliedern hat, und die römisch-katholischen Gemeinden aus dem gleichen Land, relevant und vorteilhalft. Diese ökumenische Kooperation im pastoralen und sozialen Bereich, besonders für das Schaffen der liturgischen Orte und für die Unterstützung von kranken und armen Migranten kann als eine zusätzliche Motivierung für die Intensivierung der brüderlichen Kommunion zwischen unseren Kirchen betrachtet werden. Ãœber die ökumenische Kooperation sehen wir, dass der Heilige Geist bläst wo Er will (cf. Johannes 3, 8), aber Er beendet nicht Sein Handeln, und was manchmal als eine Reduktion des Enthusiasmus für die christliche Einheit scheint, kann nur eine Periode der „Keimung” für eine neue gemeinsame missionare Arbeit in einer in Veränderung sich befindenden Welt sein! Manchmal, spricht Gott zu uns, durch neue und überraschende Situationen, die, für uns manchmal schwierig und unverständlich sind. Dies geschieht damit wir zusammen diesen unerwarteten Situationen einen positiven Sinn geben, auf Grund unseres gemeinsamen christlichen Glaubens, den wir leben und bezeugen, in einer sich stets säkularisierenden Welt. So kann auch eine Krisensituation sich in einen Aufruf zu praktischer Kreativität und gemeinsamen Zeugnis wandeln, die sich durch Werke der Nächstenliebe in dieser Welt zeigt.

Für die armen, kranken, alleinstehenden und orientierungslosen Menschen, ist der praktische Dialog der Nächstenliebe und der christlichen brüderlichen Liebe der direkteste Weg um zu spüren, dass sich die Kirchen in Bewegung und ökumenische Zusammenarbeit befinden, also in gemeinsame brüderliche Wirkung.

Wir danken der San’Egidio Gemeinschaft für ihren Beitrag zur Förderung der starken Beziehung zwischen geistlichem Leben und sozialem Handeln, zwischen der eklesialen Familie und der Familie der Völker, zwischen dem theologischen Dialog der Glaubenswahrheit und dem Dialog des christlichen Lebens und Nächstenliebe. Wir bedanken uns auch bei der Katholischen Kirche und der Evangelischen Kirche in Deutschland, besonders der Bayerischen Landeskirche, wo wir uns jetzt befinden, für ihre praktische ökumenische Haltung und für die Unterstützung der orthodoxen Gemeinden in Deutschland, die Hilfe brauchen, um sich zu organisieren, um die spirituellen Bedürfnissen der orthodoxen Gläubigen zu erfüllen, die Ihre religiöse und ethnische Identität behalten wollen, aber gleichzeitig sich in der deutschen Gesellschaft integrieren wollen.

Schließlich sollte noch verdeutlicht werden, dass durch praktische ökumenische Kooperation, wir unsere Identität nicht verlieren, sondern bereichern, weil wir sie nicht in Isolation gegenüber anderen Christen, hingegen im Dialog mit diesen und nicht gegen sie, vielmehr zusammen mit ihnen. In dieser Weise, sind die gegenseitige Anerkennung und Unterstützung im geistlichen und sozialen Bereich bereits schon Etappen auf den Weg zur christlichen Einheit!

†DANIEL

Patriarch der Rumänisch-Orthodoxen Kirche

Comentarii Facebook


Știri recente