Diaconii de la Bisericile bucureștene sunt alături de pelerini

La Seminarul Teologic Ortodox Nifon Mitropolitul din Capitală astăzi, 21 octombrie, a avut loc o întâlnire de coordonare a diaconilor din eparhie, aceștia primind mai multe sarcini pentru ajutorarea pelerinilor. Începând de mâine seară, în Gara de Nord și Gara de Est din Capitală, pelerinii din țară vor fi întâmpinați de reprezentanți ai Arhiepiscopiei Bucureștilor și îndrumați către Catedrala patriarhală, informează TRINITAS TV.

„Diaconii îi vor întâmpina pe pelerini și îi vor conduce către liniile mijloacelor de transport în comun, respectiv, metrou, troleu, tramvai, autobuz. De asemenea, le vor explica pelerinilor cum trebuie să se comporte pe Dealul Patriarhiei”, a spus părintele diacon Cristian Grama, Secretar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Pelerinii vor dispune și de locuri de cazare în două puncte din Capitală.

„În Dealul Patriarhiei vor fi prezenți alți diaconi care, după ce se vor finaliza slujbele de Priveghere, vor prelua pelerinii și îi vor conduce către cele două locații de cazare pe care Arhiepiscopia Bucureștilor le-a organizat și anume, Colegiul Ion Creangă, care se află lângă Mănăstirea Radu-Vodă și Colegiul Mihai Eminescu care se află în vecinătatea mănăstirii Antim”, a mai precizat părintele diacon Cristian Grama.

Atât în Gări, cât și pe Dealul Patriarhiei și în cele două puncte de cazare pelerinii vor primi informații și îndrumări, iar dacă va fi nevoie, credincioșii vor avea asigurată și asistență medicală.

Comentarii Facebook


Știri recente