Dezvoltarea proiectelor sociale în eparhiile Timișoarei și Caransebeșului

În perioada 23-26 ianuarie, în Arhiepiscopia Timișoarei și Episcopia Caransebeșului s-a desfășurat o nouă etapă din graficul activităților prevăzute în cadrul proiectului ‘Implicarea clerului și a membrilor comunităților parohiale ortodoxe în dezvoltarea de proiecte sociale la nivelul Mitropoliei Banatului și Arhiepiscopiei Alba Iuliei’, informează Ziarul Lumina, Ediția de Banat.

Echipa Centrului de Incluziune Socială (CIS) a Arhiepiscopiei Timișoarei s-a deplasat în cursul acestei săptămâni în cele șase protopopiate ale eparhiei pentru a se întâlni cu preoții și mirenii calificați drept manageri de proiect, care au pus bazele activităților viitoare. În cadrul întâlnirilor s-a discutat despre identificarea în comunitățile parohiale a persoanelor aparținând unor grupuri vulnerabile, precum și despre ideile de proiect ale managerilor, prin care să fie găsite soluții la problemele acestor persoane.

În Episcopia Caransebeșului le-au fost prezentate preoților din protopopiatele Reșița și Caransebeș, implicați în proiect, Centrul de incluziune socială al eparhiei, componența echipei de specialiști care activează în cadrul acestuia, dar și programul activităților propuse pentru anul în curs. ‘Prin colaborarea dintre preoții parohi și ostenitorii centrului amintit ne propunem să facilităm accesul la servicii sociale specializate al cât mai multe persoane, cărora din cauza situației sociale sau a ariei geografice în care locuiesc le este dificil să apeleze la serviciile unor specialiști. Misiunea noastră este de a identifica aceste persoane în toate comunitățile Episcopiei Caransebeșului și de a veni în întâmpinarea nevoilor sociale ale acestora, prin prezența noastră în aceste comunități și prin îndrumarea către furnizorii de servicii sociale de specialitate. Toate aceste lucruri vor fi posibile prin încheierea de parteneriate între Centrul de incluziune socială, parohii, administrațiile locale și furnizorii de servicii sociale din județul Caraș-Severin’, a declarat pr. Călin Ianchiș, consilier social-misionar și manager județean al proiectului.

În cadrul discuțiilor cu preoții s-a apreciat în mod pozitiv ajutorul pe care îl poate oferi Centrul de incluziune socială, prin specialiștii angajați, în ceea ce privește consilierea în scrierea și accesarea proiectelor de finanțare. S-a concluzionat că este necesară implicarea activă a Bisericii în societate prin înființarea de servicii sociale specializate, obiectiv ce poate fi atins doar prin accesarea de proiecte de finanțare. Acțiuni similare se vor desfășura în săptămâna viitoare și pe raza protopopiatelor Băile Herculane și Oravița.

Proiectul ‘Implicarea clerului și a membrilor comunităților parohiale ortodoxe în dezvoltarea de proiecte sociale la nivelul Mitropoliei Banatului și Arhiepiscopiei Alba Iuliei’ este cofinanțat din Fondul Social European prin ‘Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013’, Axa prioritară: 6 ‘Promovarea incluziunii sociale’, Domeniul major de intervenție: 6.2 ‘Îmbunătățirea accesului și a participării grupurilor vulnerabile pe piața muncii’. Proiectul este implementat de Arhiepiscopia Aradului, având ca parteneri Arhiepiscopia Alba Iuliei, Arhiepiscopia Timișoarei, Episcopia Caransebeșului și Episcopia Devei și Hunedoarei.

Comentarii Facebook


Știri recente