Dezbatere pentru pregătirea conferințelor preoțești de la Durău

Sectorul de Misiune, Statistică și Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iașilor a organizat marți, 15 martie, la Casa de Oaspeți „Sfântul Nicolae” din Iași, o întâlnire cu 22 de preoți care vor susține un referat în cadrul conferințelor pastorale de anul acesta de la Centrul cultural-pastoral „Sfântul Daniil Sihastrul” – Durău. Întrunirile vor fi prezidate de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și vor avea loc în cadrul Anului omagial al Sfântului Botez și al Sfintei Cununii.

„Am avut o dezbatere cu privire la conținutul conferinței de la Durău, fiind evaluate întrunirile care au avut loc în toamna anului trecut în cele 12 protopopiate ale Arhiepiscopiei Iașilor. Astfel s-a alcătuit structura conferințelor de anul acesta. Cei 22 de preoți vor susține o temă, urmând ca ulterior să aibă loc ateliere ce vor fi moderate de preoții pe care îi vom pregăti mai intens. La sfârșitul conferințelor vom elabora un ghid de catehizare premaritală pe care preoții să-l folosească în parohiile lor”, a declarat părintele Iulian Negru, consilier al Sectorului de Misiune, Statistică și Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iașilor.

Conferințele din acest an se vor derula o singură dată și vor debuta după sărbătorile Sfintelor Paști. Programul va cuprinde sesiune de prezentări, urmate de întrebări și răspunsuri. Preoții vor fi împărțiți în zece grupe și vor discuta mai multe subiecte, pornind de la tema anului omagial.

Comentarii Facebook


Știri recente