Dezbatere cu tema „Cum înțelegem Ortodoxia astăzi”, la Iași

La Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” – Curelari din Iași a fost organizată în Duminica Ortodoxiei dezbaterea cu tema „Cum înțelegem Ortodoxia astăzi”, informează Ediția de Moldova a „Ziarului Lumina”. Invitații la acest eveniment au supus discuției subiecte precum: „Ce este Ortodoxia?”, „Răspunsurile și darurile Ortodoxiei pentru lumea de astăzi”, „Ortodoxie și ortopraxie” și „Calea duhovnicească Oastea Domnului, misionarism laic în Biserica Ortodoxă Română”.

Duminica Ortodoxiei a fost sărbătorită în mod deosebit de credincioșii care fac parte din Asociația „Oastea Domnului” și care se adună în fiecare săptămână la Biserica Curelari din Iași, pentru a participa la sfintele slujbe și la catehezele organizate aici. „Cum înțelegem Ortodoxia astăzi” a fost titlul întâlnirii consacrate cinstirii credinței ortodoxe și sfintelor icoane, ce a avut loc în Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” – Curelari din Iași. În deschiderea întrunirii, Vasile Manole, preot misionar la acest sfânt lăcaș, a vorbit despre motivele pentru care a dorit să marcheze, în prima duminică din Postul Mare, sărbătoarea Ortodoxiei. Părintele Constantin Sturzu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Iașilor și paroh al Parohiei Talpalari din Iași, și-a început cuvântul plecând de la un pasaj din Sfânta Scriptură. „Este important să încercăm permanent să ne definim identitatea, să înțelegem cine suntem și ce avem de făcut. Pericolul cel mai mare asupra Ortodoxiei vine atât din exterior, dar mai ales din interior. Putem răspunde la întrebarea «Ce este Ortodoxia?» plecând de la întrebarea: «Dar voi cine ziceți că sunt Eu?», pe care Mântuitorul a adresat-o Sfinților Apostoli. Aceasta este întrebarea care ni se adresează și nouă, tuturor, peste veacuri, iar răspunsul poate fi unul ortodox sau unul neortodox. Răspunsul Sfântului Apostol Petru a fost unul ortodox: «Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui Viu». Dar tot el este cel care, la scurt timp după ce dă acest răspuns, atunci când Mântuitorul le vorbește ucenicilor despre patimile pe care avea să le îndure, dar și despre Învierea Sa cea după trei zile, avea să-l tragă deoparte și să-l dojenească pe Domnul, cerându-i să Se cruțe pe Sine. Replica Mântuitorului a fost, însă, una fermă: «Înapoia mea, satano!», i-a spus, arătându-i că, de data aceasta, nu cugetă cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor. În cea de-a doua ipostază, Petru se dovedește a nu mai avea o dreaptă credință, căci n-a mai fost inspirat de Tatăl Cel din ceruri, ci s-a ghidat după mintea lui omenească”, a explicat pr. Constantin Sturzu.

În continuare, pr. Mircea Stoleriu a susținut o alocuțiune despre „Răspunsurile și darurile Ortodoxiei pentru lumea de astăzi”. „Ortodoxia ne aduce marea bucurie de a ne dărui Adevărul. Ne aducem aminte de Pilat, care L-a întrebat pe Mântuitorul: «Ce este adevărul?». Domnul nostru Iisus Hristos nu i-a răspuns, pentru că El Însuși era Adevărul. Această Ortodoxie îmbibată de Hristos nu poate să fie alta niciodată. Noi avem ca dar din partea Ortodoxiei faptul că ne-am născut în această credință. Ortodoxia ne dăruiește dreapta credință. Liturghia este smerenie înainte de toate. Liturghia este Însuși Hristos. Marele dar al Ortodoxiei este icoana. Ea este imaginea devenirii noastre. Icoana este chemarea noastră spre idealul de sfințenie. («Fiți sfinți, pentru că Eu sunt Sfânt»)”, a afirmat pr. Mircea Stoleriu.

Punctul al treilea al dezbaterii, „Ortodoxie și ortopraxie”, a fost dezvoltat de pr. prof. Dragoș Bahrim, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sf. Vasile cel Mare” din Iași. „Nu poți fi creștin dacă nu trăiești Evanghelia, dacă nu mărturisești prin lucrările tale credința pe care ți-o asumi. Sunt multe locuri în Sfânta Scriptură în care se arată că nu se poate să te numești credincios fără să ai lucrare duhovnicească. Poți să practici o teologie fără lucrare duhovnicească sau poți avea o evlavie ortodoxă dar să nu cunoști teologia, dogmele Bisericii. Când te apropii de cele dumnezeiești, trebuie să ai o pregătire necesară. Cel care se apropie de Teologie trebuie să se lepede de patimi. Îl cunoaștem pe Dumnezeu în măsura în care ne curățim de patimi. Devenim ortodocși pe măsură ce împlinim o lucrare duhovnicească cu noi înșine. Între ortodoxie și ortopraxie trebuie să fie o strânsă legătură. Nu poți fi creștin fără să trăiești în viața ta Evanghelia”, a spus pr. prof. Dragoș Bahrim.

În final, pr. Vasile Manole a prezentat un scurt istoric al asociației Oastea Domnului, creionând locul și rolul acestei organizații în cadrul misionarismului laic din Biserica Ortodoxă Română.

Comentarii Facebook


Știri recente