Despre patriarhul Iustin Moisescu, la 24 de ani de la adormirea întru Domnul :”Biserica a rezistat eroic prin patriarhul Iustin”

În emisiunea radiofonică ‘Dialogurile TRINITAS’ difuzată la data de 29 iulie 2010, pr. Ciprian Apetrei, în calitate de realizator, și pr. Constantin Pârvu, fost vicar administrativ patriarhal, ca invitat, l-au evocat pe patriarhul Iustin Moisescu, la ceas comemorativ, informează ‘Ziarul Lumina’. Vă prezentăm un fragment semnificativ din acea emisiune.

Pr. Ciprian Apetrei: Dumneavoastră ați lucrat cu patriarhul Justinian, cu patriarhul Iustin, cu patriarhul Teoctist și cu actualul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Cum este să lucrezi cu atâția patriarhi?

Pr. Constantin Pârvu: Când am venit în administrație, veneam după o perioadă de interdicție asupra mea și mă rugam să rămân acolo măcar câțiva ani de zile, ca să demonstrez că pot să lucrez și se poate investi încredere în mine pentru Biserică, pentru că eram pus în disponibilitate din învățământul seminarial și treceam printr-o perioadă de încercare. În situația asta nu a fost prea ușor. Pe patriarhul Iustin l-am cunoscut în vremea studenției; în primul an de studenție, în 1948, l-am avut profesor la cursurile de licență și trei ani de zile la cursurile de doctorat. Pot să spun că era un om de o probitate excepțională din punct de vedere profesional, din punctul de vedere al ținutei și din punctul de vedere al comportamentului. Așa cum era ținuta lui, maiestuoasă, elegantă, așa ca om, așa era și la cursuri. Un om punctual și care avea expuneri foarte documentate. Chiar dacă disciplina Noului Testament este o disciplină puțin rigidă, în sensul strict, el a făcut din ea o disciplină foarte agreată de studenți, încât, surprinzător, veneau studenți și de la alte facultăți să îi audieze prelegerile.

În ce an se întâmpla acest lucru?

În 1947-1948, până la reforma învățământului. Încă nu era scoasă Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității din București, era integrată în învățământul de stat.

Când erați Vicar administrativ al Patriarhiei Române iar, deja, profesorul era între timp călugărul și apoi ierarhul Iustin Moisescu, mitropolit al Moldovei și Sucevei, cum era titulatura atunci, ce a însemnat acest lucru? Mai ales că vă cunoștea din administrația patriarhului Justinian, dar și ca student.

Ne cunoșteam într-adevăr destul de bine din timpul celor șapte ani de studii în facultate, pentru că la doctorat altul era sistemul de învățământ. Dialogai cu profesorul, aprofundai problemele, iar el nu era irascibil, când ridicai o problemă, o asculta. Era un om dispus să accepte lucrurile pe care le demonstrai ca adevărate. Cu el am început Noul Testament, am învățat despre Parabolele Mântuitorului, despre activitatea Sfântului Apostol Pavel în Atena, despre care atunci când vorbea, cu adevărat te cucerea. Era un om care parcă trăia deodată cu Apostolul Pavel. Era un om despre care noi atunci, ca studenți, admirându-l, ne gândeam ce s-ar întâmpla cu omul acesta dacă ar ajunge în ierarhie, pentru că era necăsătorit și ar fi fost posibil și lucrul acesta. Când a fost ales mitropolit la Sibiu, în 1956, eram profesor la Seminarul Teologic al Bucureștilor care funcționa la Curtea de Argeș. Nu mai eram în București în anul acela, dar eram la curent cu tot ce se întâmplă în Biserică. A stat vreo 10 luni acolo, apoi a fost ales la Iași. Activitatea pe care a desfășurat-o ca profesor și nivelul la care a desfășurat această activitate l-au impus realmente ca ierarh în Biserica Ortodoxă Română, și nu în orice scaun ierarhic, ci în cel de la Sibiu și apoi în cel de la Iași, unde a stat 20 de ani. În contextul acesta eu am avut acea sincopă după alegerea lui ca patriarh, am fost scos din învățământ, stigmatizat că nu dau garanții pentru educația tineretului în spiritul care se dorea la vremea aceea. În acest context, tot ducându-mă la Departamentul Cultelor ca să îmi rezolv problema, să demonstrez că nu am nici o vină, m-a întâlnit cu Iustin, fostul meu profesor. Venit acolo, m-a întrebat: Ce-i cu tine aici? Eu i-am răspuns scurt. Când a auzit că sunt pus în disponibilitate, cu o emfază extraordinară și cu o siguranță de sine a început să strige: ‘Ce aveți de gând cu băiatul acesta? El este studentul meu. Pentru el eu dau garanții. Vă rog să-i rezolvați situația.’ Situația aceasta trena de vreo doi-trei ani de zile, nu aveam salariu, ci doar o contribuție de la parohie ca preot și nerecunoscut în activitate de Departamentul Cultelor. M-a luat în primire un inspector și în situația aceasta am venit la Palat, i-am raportat patriarhului, patriarhul l-a chemat pe Teoctist, care era pe atunci episcop-vicar, și i-a spus: ‘Spune-i lui Antim’, celălalt episcop-vicar, ‘ca mâine să-l instaleze pe părintele Pârvu Inspector general bisericesc la Cancelaria Sinodului’.

Și de acolo ați început activitatea la Cancelaria Sinodului.

Am ajuns aici și datorită patriarhului Iustin. Sigur, se lămureau poate lucrurile până la urmă, dar trenau. M-a numit patriarhul Inspector, după un an jumătate Consilier, apoi după doi ani am fost numit Vicar administrativ patriarhal.

Lucrând cu al patrulea patriarh

În această calitate erați în 1977, când patriarh al Bisericii Ortodoxe Române a devenit Preafericitul Iustin Moisescu. Cum a fost acest moment și ce au însemnat cei nouă ani în care ați lucrat alături de cel de-al patrulea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

În situația în care eram la Cancelaria Sfântului Sinod, aveam posibilitatea să urmăresc activitatea mitropolitului Iustin la Moldova, pentru că lucrurile acestea se raportau la fiecare ședință sinodală și pe vremea aceea eu eram singurul între colaboratori care participam la ședințele sinodale. Toate problemele se centralizau la Cancelaria Sfântului Sinod, eu le pregăteam și le prezentam pentru dezbatere în Sfântul Sinod și în comisiile sinodale și aveam posibilitatea să văd tot ceea ce lucrează mitropolitul Iustin. Lucrarea lui a fost o lucrare extraordinară, externă, mai ales cea din punct de vedere ecumenic. A fost reprezentantul nostru permanent în afară, om de un prestigiu extraordinar în toate conferințele și întâlnirile bisericești, și au fost zeci și zeci de întâlniri la care el a participat ca delegat al Bisericii, ceea ce la vremea morții patriarhului Justinian, care a survenit pe neașteptate, după cutremur, el a trebuit să vină ca locțiitor statutar și, din punct de vedere bisericesc, patriarh locotenent. Practic, avea încredere în ceea ce îi prezentam, pentru însă locul în care venise, ca locțiitor de patriarh era nou, cu toate că administrația nu era ceva nou pentru dânsul și, sigur, trebuia să îl informez de toată procedura de care trebuie să facă uz un patriarh în problemele bisericești.

La cât timp s-au făcut alegeri după moartea patriarhului Justinian?

A murit la 26 martie și în iunie s-a convocat Colegiul Electoral și s-a făcut alegerea. Cum era firesc, nu exista o altă opinie că ar fi altcineva mai vrednic decât mitropolitul Moldovei. Era cel mai erudit dintre mitropoliți, cu o activitate ecumenică foarte largă, un om orientat în toate problemele, și sociale, și politice, și relații bisericești.

Nouă ani a fost patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Cum a fost în această perioadă? Să vorbim de prima parte, până la începutul anilor 80, apoi și perioada mai grea care a urmat, în care au fost atâtea presiuni din partea regimului.

A avut neșansa să vină la conducerea Bisericii într-o perioadă în care lupta aceasta politică a conducerii ateiste se ascuțise mai mult decât în vremea lui Justinian. Justinian reușise în perioada lui să ‘tempereze’ elanul comunist în ceea ce privește opreliștile pe care i le impunea Bisericii și ajunsese la un ‘modus vivendi’, ba chiar uneori Biserica avea și perioade mai lejere, în care Biserica simțea mai puțin oprimarea și asprimea la care era supusă. Însă în vremea lui Iustin, conducerea comunistă, odată cu venirea unui nou patriarh, căuta să-și impună punctul de vedere, să creeze o nouă perioadă, să imprime un nou stil de muncă Bisericii și să îngrădească cât mai mult activitatea bisericească. Însă Iustin a fost un patriarh cu demnitate, cu prestigiu. Patriarhul Iustin a venit într-o perioadă tulbure, deja intrăm în epoca în care Nicolae Ceaușescu face vizitele celebre în China și în Coreea de Nord, vine cu alte idei în ceea ce privește Bucureștiul. Cutremurul i-a dat ocazia să înceapă redesenarea Bucureștiului și acum încep marile probleme. Patriarhul Iustin cum a abordat problemele? A continuat pe linia patriarhului Justinian sau, dându-și seama că i se impun alte linii din partea partidului, a încercat să se opună și să țină în continuare o linie în ceea ce privește supraviețuirea Bisericii, deoarece aceasta era lupta până la urmă.

Patriarhul Iustin moștenea o situație de la patriarhul Justinian care fusese denumit patriarhul ‘apostolatului social’. El adusese Biserica la unele responsabilități ale ei din punctul acesta de vedere, pe care statul comunist i le luase. Patriarhul Justinian a ajuns să creeze Bisericii o situație potrivit căreia să fie respectată, să fie apreciată. Preoții sub îndrumarea lui Justinian lucraseră excepțional și din punct de vedere pastoral, și din punct de vedere social. Aș spune că patriarhul Iustin moștenea din punctul acesta de vedere o situație precisă și bună pentru Biserică, situație care nu-i convenea regimului comunist. Îi spuneam uneori că nu are de schimbat ceva în modul de lucru, ci să-și aducă preoții aproape ca să fie armata cu care poate lucra. Acum patriarhul Iustin intră în această realitate pe care oricum o cunoștea, oricum 20 de ani a fost mitropolit la Iași. Cum s-au desfășurat lucrurile în anii 80, când a fost o perioadă mai grea?

După 1977, brusc, la atitudinea aceasta demnă a patriarhului Iustin cu care aborda problemele bisericești, regimul comunist a luat o atitudine mai dură în ceea ce privește Biserica. În primul rând, dorea ca sediul acesta al Patriarhiei să nu mai existe, pentru că aici era, la vremea aceea, Marea Adunare Națională și aici se derulau și evenimentele bisericești în fața Marii Adunări Naționale, și sigur că lucrul acesta nu convenea. Au început tatonările de mutare a Patriarhiei la Văcărești sau într-altă parte.

Văcăreștiul era în ruină atunci.

Personal, l-am însoțit pe patriarhul Iustin pe dealul de la Văcărești, când mănăstirea nu era demolată, când noi restauraserăm chiliile mănăstirii, după ce dispăruse închisoarea din interiorul ei, și aveam de gând să facem acolo Muzeul Național Central al Bisericii Ortodoxe Române.

De fapt, Biserica a început să restaureze acest ansamblu care îi fusese luat încă din secolul al XIX-lea, transformat în închisoare, iar acum statul comunist începuse să-l dea înapoi Bisericii, dar în interesul de a muta Patriarhia de unde este acum și să o ducă la Văcărești.

Atunci am aflat deschis de la Nicolae Ceaușescu, care a spus: ‘Veți avea loc aici și de facultate, și de Reședință patriarhală’. Atunci patriarhul a spus foarte neted: ‘Domnule președinte, este atâta istorie în Dealul acela al Patriarhiei pentru neamul românesc, încât nu cred că-și poate permite nimeni să mute Patriarhia în alt loc’.

L-a primit Emil Bobu, nu Nicolae Ceaușescu

Știați că Nicolae Ceaușescu vrea să demoleze Catedrala patriarhală și Reședința patriarhală?

Acolo am aflat eu personal. Patriarhul Iustin știa de lucrurile acestea.

A încercat diplomatic să rezolve situația?

Sigur că da. Nicolae Ceaușescu releva niște aspecte care păreau pozitive, dar patriarhul Iustin a rezistat cu o demnitate extraordinară. Atunci, Nicolae Ceaușescu, supărat și irascibil, a spus: ‘Vom vedea’. Și a făcut un gest cu mâna ca și când va rade tot. Am venit apoi la Palat și eu am îndrăznit și am spus: ‘Preafericite, să știți că după ce am făcut acolo restaurările, nu este rău să instalăm acolo cel puțin Facultatea de Teologie’, atunci Preafericitul Iustin a răspuns: ‘Tu nu ai înțeles că vrea să mute acolo Patriarhia și Reședința patriarhală. Cum să facem lucrul acesta?’ Amărât și indignat, a început să ceară audiență la Nicolae Ceaușescu să discute această problemă, însă l-a tot amânat. Într-o zi, mi-a spus secretarul Bănățeanu: ‘Părinte, astăzi, în sfârșit, îl primește Nicolae Ceaușescu pe Preafericitul Iustin’. Bucuros că va avea posibilitatea de a discuta, a plecat la președinție, dar nu l-a primit în audiență, ci a fost primit de Emil Bobu, cel care era responsabil al Cultelor, căruia patriarhul i-a spus, după cum mi-a relatat: ‘Domnule Bobu, noi ne cunoaștem de ani de zile, eu nu am venit la dumneata, eu am venit la domnul președinte’. A plecat, neacceptând să stea de vorbă cu domnul Bobu, și atunci lucrurile s-au înăsprit și mai mult. Îmi aduc aminte că în iunie am plecat din țară la comunitățile noastre ortodoxe din Europa, pentru că mergeam cam la doi ani să vedem ce nevoi au, cum lucrează, cum se integrează în viața țărilor respective, pentru că această emigrație a noastră din punct de vedere bisericesc sub patriarhii Justinian și Iustin reușise să schimbe mentalitatea Apusului despre România. Adunasem mii de exponate din toată țara, de la toate eparhiile cu care să organizăm acest muzeu. Însă, pentru că voiam să-l facem în cooperare cu statul, toate intraseră în depozitele de stat, aproape că nu mai știu dacă au putut recupera toate aceste valori extraordinare ale patrimoniului nostru. În străinătate fiind, la Paris, am primit vestea de la episcopul Adrian că patriarhul este internat. Am pornit către țară. Când am ajuns la Baden-Baden, Germania, patriarhul murise deja și îi pregăteau funeraliile. Am ajuns la vremea în care se încheiau funeraliile.

În încheierea discuției noastre este important să facem o recapitulare și o sinteză a realizărilor din timpul patriarhatului Preafericitului Iustin.

Din punctul de vedere al realizărilor, aș vrea să semnalez faptul că Iustin a dat o altă față învățământului teologic, o altă importanță. În al doilea rând, împotriva conducerii de stat, el a reînființat Eparhia Argeșului, Eparhia Tomisului și a Maramureșului, însă nu le-au putut activa din cauza conducerii de stat decât în vremea patriarhului Teoctist. A dorit ca episcopul Antim să aibă Scaunul episcopal la Constanța, însă Antim nu a acceptat, a primit titlul de arhiepiscop, dar a rămas cu reședința la Galați. În vremea patriarhului Iustin, 17 -18 ierarhi au fost aleși sau au fost înălțați la o treaptă superioară. Datorită patriarhului Iustin, Biserica a rezistat eroic.

În încheierea discuției noastre, cum rămân în istorie patriarhul Iustin și patriarhatul său? Dacă ar fi să-l definiți în două cuvinte?

Nu am avut patriarhi mulți, dar să știți că fiecare dintre patriarhi a excelat într-un fel. Patriarhul Iustin a excelat prin demnitate, prestigiu. A fost un mare patriarh, este cărturarul nostru dintre patriarhi până la Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și rămâne în istoria Bisericii ca un mare patriarh.

Comentarii Facebook


Știri recente